Totalul afișărilor de pagină

joi, 31 mai 2012

Nu ne mai vine...mintea la cap!

De mai bine de zece ani, pe nenumarate site-uri si canale de comunicare, ma straduiesc sa fac sa fie inteles un lucru atat de simplu: nu exista realitate obiectiva!
O spun de mii de ani atat Hermes cat si Iisus. Unul in prima Lege a Kibalyonului, a mentalismului, altul demonstrand-o in nenumarate feluri, prin multele "minuni" facute, culminand cu declaratia "credinta TA te-a vindecat!" Oare nu e logic ca tot CREDINTA TA te-a si "imbolnavit"?
Sa analizam putin ce ar fi aceasta nesuferita credinta. Daca identitatea ta este constiinta si este caracterizata la inceput prin emptyness, adica un vas gol, apoi in el se opereaza tot felul de modificari exact prin "credinta". Copilul are incredere in parintele care il conditioneaza, in dascali...
Ceea ce i se toarna in acel vid, incetul cu incetul devine credinta lui.
Intr-un computer poti avea instalate zeci/sute de programe. Multe pot fi destinate, sa zicem, prelucrarii pozelor.
Daca inviti pe cineva la calculatorul tau si el va vrea sa editeze o imagine, va cauta exact un program cunoscut DE EL. Degeaba ii spui tu ca este un editor de imagine grozav si simplu FastStone, CREDINTA lui este ca nu poate lucra decat cu...Picasa, sa zicem. Asa a fost el CONDITIONAT!
Azi de fapt sunt odata in plus amarat, nu ca nu as sti deja pe ce planeta ma aflu si in ce nivel de "civilizatie"...Dar cand revezi iar si iar...salbaticia, crunta neintelegere si cumplitele conditionari la lucru, parca te apuca disperarea...
Va dati seama ca nu tre sa imi spuneti ca daca asa s-a petrecut inseamna ca asa trebuia, ca nimic nu e intamplator, ca e un semnal de trezire...le stiu si eu, dar cum ar fi daca nu am mai fi adormiti si nu am mai avea nevoie de asa experiente?
Mi-am inceput ziua citind un "apel umanitar", venit prin "ForYou"...
Am privit poza acelei minunate fete...am citit ce spune...imi venea sa zgarii peretii...
Un "cer 10", venit aici ca si mine, sa ajute aceasta trecere, distrusa de salbaticia acestei..."lumi"...

... nascuta la data de 14 iunie 1991 in Slobozia,  actualmente studenta la Academia de studii economice, facultatea de Administratie a afacerilor cu predare in limbi straine, filiera franceza, anul II, invatamantul bugetar, cursuri la zi.
Am terminat prima sesiune a anului II cu bine, fiind a 3-a de pe filiera franceza, doar ca … dupa aceasta au aparut probleme grave legate de sanatate. Nu m-am gandit ca va fi ceva rau. Am presupus ca am avut parte de ceva mai mult stres din cauza acumularii oboselii din sesiune. De grija ca nu-mi gasesc leacul m-am dat peste cap. Nu puteam dormi orice medicament as fi luat. Aveam intotdeauna stare de oboseala, aveam mancarimi groaznice ale pielii, fara a fi vorba de o problema dermatologica. Am fost la foarte multi medici, am facut analize si le-am tot repetat timp de 2 luni, dar nimeni nu mi-a confirmat vreun diagnostic important. Am facut perfuzii timp de 10 zile, din cauza faptului ca eram foarte slabita, scazusem in greutate 8 kg intr-o singura saptamana, dar nu au avut niciun efect. In continuare ma simteam rau, iar medicamentele de somn, recomandate bineinteles de medic psihiatru, nu  isi faceau efectul la mine.
Am hotarat sa merg la Craiova si gratie unui domn doctor, caruia tin sa ii multumesc foarte mult, mi-am repetat a 3a oara analizele si am facut si un CT (tomograf). In urma rezultatului m-au trimis de urgenta la Spitalul universitar de urgenta Bucuresti.  Acolo m-au diagnosticat ca fiind suspecta de leucemie.
Imi era foarte rau , eram bulversata, imi era imposibil sa inteleg ce mi se intampla. Am crezut ca-mi pierd controlul cand am aflat. Cand m-am simtit mai binisor, am cautat pe internet si am citit despre acest diagnostic.M-a socat mai rau, nu stiam cum sa reactionez. Mi-am amintit ca Tatal Ceresc  pentru a ne intari in virtute, ne trimite nu numai bucurii, ci si suparari, si de aceea nu voi dispera ca a venit acest necaz. Dimpotriva l-am primit cu liniste, supunere, ca fiind trimis de Dumnezeu. Stiu sigur ca suferintele prin care am trecut si trec ma purifica, ma fac mai puternica si stiu sigur ca tot El ma salveaza. Am simtit asta si stiu ca gandurile pozitive m-au inaltat si ma inalta. M-am rugat la Dumnezeu si Maicii Domnului sa-mi dea putere sa trec peste toate suferintele mai usor pentru a putea lupta cu aceasta boala. Totdeauna trebuie sa nu vreau altceva inainte de toate decat « sanatate ».  Recunosc ca am fost luata pe nepregatite si nici in visele mele de cosmar n-as fi crezut sa trec prin asta. Norocul meu a fost ca toti cei dragi mi-au fost aproape, parintii mei pe care ii vad ( chiar daca nu arata) cat de mult sufera, rudele apropiate. Dar nu a clacat nimeni. Toti s-au implicat si ma ajuta.
La spital mi s-au repetat analizele si alte controale mai amanuntite, decizia medicilor fiind sa fiu operata imediat a 2a zi la prima ora pentru scoaterea apei de la inima, apei si o parte din tumoarea de la plaman pentru biopsie si la gat pentru scoaterea unui ganglion pentru biopsie. Dar din cauza unor complicatii, operatia a durat 5 ore si medicii au renuntat la cea dea 3a interventie la inima datorita organismului care era posibil sa nu mai faca fata. Mi-am petrecut urmatoarele 3 saptamani in spital fiind drenata timp de 12 zile, tintuita la pat si avand aceleasi simptome de mancarimi si insomnii. Dar parintii, prietenii si rudele mi-au facut sfintele sarbatori de florii si paste mai frumoase. Intr-o saptamana urma sa aflu rezultatul biopsiei.
Diagnosticul :
1. Limfom Hodgkin clasic tip celularitate mixta
2. Chimioterapie pentru tumori
3. Pleurezie stanga in cantitate importanta
4. Sindrom inflamator biologic

    Copilul acesta chiar a intuit bine: surescitarea, oboseala, miza, stresul au dat-o peste cap. In loc sa fie doar iubita, au inceput fricile, apoi o insistenta fuga dupa "un diagnostic"...In acel moment, daca ar fi intalnit un singur om constient chiar si partial, ar fi intervenit prin echilibrare energetica, in orice tehnica posibila...     

Neinspirata fuga dupa frici suplimentare pe net, frica meru crescanda demoland si mai mult vehiculul "fizic", INCONSTIENTA INSISTENTA pentru un diagnostic din ce in ce mai dur au completat "programarea" la care ea se supunea. Subconstientul nu putea decat sa aduca in manifestare CREDINTELE LOR inconstiente.
"Medicii din nu mi-au dat nici 2% sanse cand au vazut analizele.
Va rog sa intelegeti bine, sunt langa acesta fiinta din clipa in care am auzit ce experienta si-a facut, o simt apropiata si o sustin cu drag, se va face desigur bine, dar pana cand vom escamota si in al cui folos ADEVARUL?
De ce oare nu se inavata in scoli, in cursul primar, faptul ca noi ne creem experientele, prin CREDINTA NOASTRA? Cui foloseste faptul ca nu vrem odata sa intelegem ca, indiferent ca te duci la o "ghicitoare" sau la un "diagnostician", vei pati exact acelasi lucru: in constiinta care TU ESTI se varsa un program, pe care apoi subconstientul tau il materializeaza OBLIGATORIU, DACA si numai DACA tu ai acceptat sa deschizi CREDINTA TA la acea programare.
Mai exista asa zisi "pacienti" teribilisti, care CRED in medicina si deci in diagnostice, dar ALEG SA NU CREADA in medicamente! Ca atare se condamna singuri la a nu se putea deprograma pe nici o cale, daca tot au admis programarea. Nu ca medicamentul i-ar vindeca ci...CREDINTA LOR ca un medicament sau altul le va ajuta...
Oare chiar ne vom trezi vreodata din cosmarul hipnotic pe care inca il traim multi, cu toata CREDINTA inconstientei noastre?
Chiar nu vrem sa intelegem ca asa zisa "fizicalitate" nu exista, deci ea NU POATE FI CAUZA a ...nimic!? Aparentul "corp fizic" nu poate fi "diagnosticat" din simplul motiv ca...el e doar o proiectie mentala a unor "cauze" care, doar ca si consecinta se pot manifesta in/prin el. Ca nu poti retusa un film, pictand peste imaginea de pe monitor, cu acuarela, alte culori! Chiar e atat de greu de acceptat asta?
Copila de la care am pornit aceasta postare este constienta doar 74%. Cand o entitate de cer 10 are asa un grad redus de constienta, este limpede ca a fost supusa unui sir infinit si absolut restrictiv de conditionari. O dovada in plus o face "orientarea profesionala", acum cand toata planeta chiar e obligata sa recunoasca esecul conceptelor "economice". Altfel spus, sacrificata unei evidente iluzii.
Pentru ca la nici 21 de ani sa poti avea asemenea dezechilibre energetice, este clar ca perceptiile au fost deformate la maxim, blocajele si inchiderile foarte mari. Altfel inca rezerva de energie nativa, Jing cum o denumesc chinezii, nu ar fi fost si ea consumata. Desigur "peisajul emotional" si sentimental in care ea a fost conditionata, pe blog nu e descris...numai ca...acolo sunt CAUZELE!
Dar, pentru a ne putea trezi cu adevarat si sa nu mai ajungem la astfel de experiente de viata, alti copiluti nu ar mai trebui "conditionati" precum ca ei se vor face...medici. Fascinati ca ei isi pot ajuta semenii, se duc sa fie la randul lor programati...sa picteze cu acuarela...monitorul! Nimeni nu le va spune, in multi ani de facultate, ca ei, de fapt, sunt...CREATORI! Ce sunt programati sa creeze? Evident o iluzie, si anume sa creeze iluzia unui diagnostic si, daca le iese, si a unei vindecari...
Dupa cum bine ati citit, doua luni incheiate au fost necesare, mai multor colective "medicale", pentru a crea in fizicalitate iluzia acestui diagnostic...destul de alambicat!
Pana la urma, frica bietei "paciente" a reusit sa ii "ajute".
Cine si ce a castigat...reiese din chiar povestea ei:
Mi s-au procurat foarte urgent unul din medicamente (care in spital nu exista) pentru a intra pe citostatice. Acesta a fost trimis de o familie din Germania, carora nu stiu cum sa le multumesc pentru ajutor (costul fiind de 800 euro).  Le sunt recunoscatoare si celor care au luat legatura cu acestia.
Deci, unicul "castigator" iarasi este vesnicul "sponsor" din umbra a suferintei umane, industria farmaceutica!
Va rog sa fiu CORECT INTELES: aceasta postare, ca toate cele pe care le fac, are o singura menire: sa va trezeasca din visul despre suferinta a mintii.
Sa va faca sa reflectati, pana ajungeti sa va treziti, indiferent ce rol vreti sa jucati, cel de presupus pacient sau, si mai grav, de presupus pictor de monitoare.
Corpul uman nu este fizic, ca atare el fiind doar o proiectie mentala, nu poate fi CAUZA, ci doar efect! Nu exista nimic in toata Creatia care sa aiba fizicalitate, asa cum o percepem noi!
Renuntati la toate tampeniile perceptuale, lasati biata proiectie in pace, iar daca ceva se prezinta, pe iluzia fizica, ca si nearmonios, mergeti la CAUZE, nu mai pictati monitorul. Indiferent ca apelati la diete, la body building sau orice altceva, tot monitorul il pictati.
Tehnicile de reechilibrare energetica, meditatia, acupunctura, reflexoterapiile, acupunctura sau masajele energetice sunt maximele interventii ce se pot face, plecand de la proiectia numita corp. Orice ALTCEVA nu face decat sa alimenteze...iluzia bolii.
In aceasta viata, la peste 59 de ani, am trait la randul meu iluzia a nenumarate boli. Cum au aparut, tot asa au si disparut. Cu cat trezirea mea a fost mai adevarata, cu atat am devenit mai sanatos. De cel putin zece ani conceptul de boala nu il mai cunosc si desigur nimic de acest gen nu se mai poate manifesta. Toti cei care mi-au fost in preajma, in acesti ani, la randul lor nu au mai apelat la medici sau nu au luat vreo pastila, si nu pentru ca eu le-as fi interzis...Si nu au fost putini. In casa in care traim, de sase ani minim, patru oameni de varste diferite si un copil, nu exista nici macar o aspirina. Este si firesc sa fie asa, deoarece CREDINTA MEA nu mai poate aduce in manifestare experiente iluzorii de care eu nu am nevoie. Si cum vibratia "face legea", ea se extinde si asupra celorlalti.
Ceea ce va doresc tuturor!

duminică, 27 mai 2012

Sper sa intelegeti...UNUL

...astazi am gasit in posta urmatorul articol. Daca cineva CREDE ca el poate fi "inteles" altfel decat ca o suprema dovada a MARELUI JUCATOR, care se joaca prin noi...ii doresc succes!


EXCELENT ARTICOLUL ...
Cocalarul şi vinul sfinţit
 Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucureşti: un ins certat cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea pe Adi Minune şi Vali Vijelie la maximum, înnebunindu-i pe vecini cu muzica de mahala şi cu mirosul de mici.
Când m-am mutat în cartierul Militari apartamentul mi-a fost spart de trei ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a şoptit că banda lui Mădălin a fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulţi vecini se temeau de el, căci pe unii i-a bătut şi i-a tăiat cu cuţitul. În ciuda sesizărilor la poliţie el era de neatins, iar reclamanţii se trezeau imediat cu maşinile sau apartamentele sparte, cu copiii maltrataţi ori nevestele hărţuite. Am înţeles că poliţia era neputincioasă în faţa lui abia la a treia sesizare, când poliţistul de proximitate m-a luat de-o parte şi mi-a spus să o las mai moale cu nemulţumirile dacă vreau să nu o păţesc mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, peştele celor mai multe prostituate din cartier şi organizatorul celor mai multe activităţi comune: el repartiza locurile de parcare, el stabilea cine şi când are dreptul să joace fotbal pe terenul şcolii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă în apartamente şi toate reparaţiile şi acţiunile de modernizare a blocurilor din jur depindeau în totalitate de voinţa lui.
După ce mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc să-mi cumpăr altă mobilă. Întâmplarea a făcut ca în momentul descărcării camionului cu mobilă să dau de Mădălin şi de oamenii din banda lui chiar în faţa blocului. Făcându-mă că nu ştiu că ei mi-au spart apartamentul şi că ei ştiu de sesizările mele la poliţie împotriva lor, i-am rugat să mă ajute să urc mobila pe scări pâna la etajul 6, promiţându-le că-i cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui i-a pufnit imediat râsul şi mă aşteptam să reverse asupra mea o serie de înjurături, dacă nu şi o ploaie de pumni şi lovituri. Dar Mădălin le-a spus serios, în mod neaşteptat:
- Haideţi băieţi să-l ajutăm pe dom` profesor.
Odată aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la ţară şi nu m-am lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul şi-a făcut efectul şi limbile s-au dezlegat, ei au recunoscut că mi-au spart apartamentul, dar mi-au promis că nu vor mai face acest lucru cu mine şi chiar mi-au spus că îmi vor da înapoi o serie din lucrurile mele pe care n-au putut să le vândă la talcioc. Tot bând şi povestind vrute şi nevrute, râzând cu ei şi arătându-mi simpatia faţă de stilul lor de viaţă, am ajuns după câteva ore să devenim apropiaţi. Abia ţinându-se pe picioare, Mădălin s-a ridicat solemn şi a decretat:
- Dom` profesor e de-acum fratele meu şi tre` să spuneţi tuturor băieţilor că cine nu-l tratează ca pe fratele meu va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin.
Simpatia lor faţă de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-au evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare din spatele blocului, lucru care m-a îndatorat şi m-a făcut să-i mai invit o dată la un pahar de vin. Promisiunea lor a rămas bătută în cuie şi deşi multe apartamente au mai spart în zonă şi chiar în blocul nostru, de apartamentul meu nu s-au mai atins niciodată şi chiar mi-au adus înapoi un costum, câteva cărţi şi două lenjerii furate în spargerile anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau şi le răspundeam la fel, deşi mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu severitate, bănuind că m-am băgat în banda lor.
De mai multe ori veneau la uşa mea şi-mi cereau ba o bormaşină, ba cricul de la autoturism, ba să vorbesc la câte-o şcoală cu directorul să nu-l exmatriculeze pe câte-un golan minor din gaşca lor. Mădălin a devenit celebru pe plan internaţional, apărându-i poza în cea mai cunoscută revistă americană de turism, pentru că s-a nimerit să bată la uşa mea tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei reviste americane; povestindu-i cum l-am cunoscut şi cum m-am împrietenit cu hoţii, jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobişnuit dintre "cei buni" şi "cei răi", dintre interlopi şi universitari, făcând din relaţia noastră subiectul unui interesant articol.
Cu vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez mai intens la teza de doctorat despre puşcării. Într-una din vizitele mele de documentare la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin. Fusese arestat pentru că spărsese casa liderului Partidului Social-Democrat din sectorul 6. Era deja şmecher - cel mai înalt grad în ierarhia informală a deţinuţilor şi unul din cei mai influenţi puscăriaşi. Discuţiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene sociale care se petrec în închisori şi graţie lui deţinuţii şi gardienii au vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu şi mi-au povestit numeroase cazuri neobişnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole şi studii de caz. Am reuşit să obţin de la conducerea administraţiei central e a puşcăriilor autorizaţia să-l angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie recunoscută oficial şi scăzută din pedeapsă. Cu această autorizaţie am mers cu el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui a fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai bune lucrări susţinute în ultimii ani la Universitate, iar cartea mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de eliberare condiţionată, el reuşind să iasă din puşcărie cu 2 ani înainte de termen.
Eliberarea lui a fost un eveniment pe care banda lui trebuia să-l serbeze cu fast, spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele pline cu bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura fripturile şi micii pentru toţi cocalarii zonei. Însuşi Adi Minune şi Vali Vijelie au venit şi au cântat la această petrecere, iar versuri precum: "puşcărie, puşcărie / urâtă mi-ai fost tu mie" ori "n-ai venit la vorbitor / curvo, vezi că te omor" au răsunat până târziu în noapte. Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el şi le-a cerut maneliştilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. "Dom` profesor eşti deştept / i-ai tras pe gabori în piept" a fost refrenul cel mai cântat în acea seară ca omagiu adus mie - eliberatorul lui Mădălin.
În a doua seară m-am trezit cu el la uşa apartamentului meu. Venise să-mi vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea şi despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari. Era plin de optimism şi avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin mânăstiresc adus de la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a mulţumit pentru ajutor şi a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a spus că a doua zi s-a dus la biserică - lucru neobişnuit pentru el. S-a spovedit şi apoi a plecat la mânăstirea Neamţ să se călugărească.
Banda lui şi-a continuat activitatea la fel cum şi-o continuase şi în timpul detenţiei lui, dar mai puţin agresivă, mai puţin zgomotoasă. O parte din membrii ei au plecat după integrarea României în Uniunea Europeană în diverse ţări la furat. Cei rămaşi s-au băgat în politică şi i-am văzut în campaniile electorale alături de Traian Băsescu - idolul absolut al lui Mădălin şi al întregii bande. Între timp eu m-am mutat din acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin se ştergea tot mai mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente şi personaje mai actuale.
În săptămâna patimilor din acest an am fost la Muntele Athos împreună cu câţiva prieteni. La izvorul tămăduirii am întâlnit un pustnic român care vorbea câtorva pelerini cu înflăcărare despre Fecioara Maria. M-am apropiat să-l ascult şi eu. Călugărul care mă însoţea mi-a şoptit că cel care vorbeşte este pustnicul Varsanufie, un cucernic capabil să vadă în oameni trecutul, bolile sau dorinţele lor. Varsanufie a fost cel care l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele Athos anul trecut. Când a aterizat pe helioportul de la mânăstirea Marea Lavră, cei mai mulţi călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă şi să dea mâna cu presedintele României, mai ales că venise cu o donaţie importantă pentru cele mai multe schituri şi chilii româneşti. Dar Varsanufie i-a strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul şi are întotdeauna doi draci în spatele lui. Toţi călugării au făcut atunci câţiva paşi înapoi, iar stareţul Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a văzut aşa ceva în jurul lui.
L-am privit cu atenţie - era un om foarte slab, cu părul lung prins într-o coadă, cu o barbă pe care şi-o mângâia cu nişte degete foarte lungi şi subţiri. Se diferenţia de ceilalţi călugări şi preoţi întâniţi pe muntele sfânt prin corpul extrem de slab şi ochii foarte pătrunzători. S-a întors spre grupul nostru să ne cuprindă şi pe noi cu privirea. Se uita pe rând la fiecare dintre noi şi ne spunea câteva vorbe care ne amuţeau prin exactitatea lor: unuia i-a spus că degeaba a încearcat să aibă copii în ultimii 10 ani, căci dorinţa i se va împlini abia peste alţi 3 ani ("ce e scris să apară peste 13 ani, atunci va apare şi orice-ai face nu vei reuşi să scurtezi termenul"). Altuia i-a spus că va continua să-şi înşele nevasta cu secretara lui încă un an, după care se va potoli. Unui prieten i-a descris cu exactitate accidentul de maşină pe care l-a avut în urmă cu un an şi jumătate.
Când a ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna acelui sfânt, aşa cum făcuseră şi cei dinaintea mea, dar el nu m-a lăsat. M-a privit în ochi şi m-a întrebat:
- Dom` profesor, nu mă recunoşti?
Abia după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a vorbit celorlalţi pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie este aceiaşi persoană cu Mădălin. Ceafa groasă şi tunsă scurt era acum înlocuită cu o ceafă subţire acoperită de un păr lung, degetele butucănoase pline de inele şi ghiuluri erau acum subţiri şi golaşe, lanţurile de aur de la gât erau înlocuite de un şnur de care avea agăţată o icoană despre care călugărul însoţitor mi-a spus că e o icoană a Fecioarei Maria venită pe mare direct lângă chilia lui, făcătoare de minuni, de care nu se dezlipeşte de câţiva ani.
- Mădălin? - l-am întrebat nesigur.
- Varsanufie acum, mi-a răspuns.
M-a rugat să aştept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am urmărit cu o curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în transformarea unui cocalar în sfânt. După ce prietenii mei şi ceilalţi pelerini din grup s-au depărtat, am pornit să ne plimbăm amândoi pe munte, bucuros de revederea neaşteptată.
- Ştiam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile mele să-ţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii.
- Despre ce vorbeşti? - l-am întrebat. Despre experienţa noastră prin puşcării?
- Nu dom` profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine după eliberare. Ţii minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin mânăstiresc? N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a apărut în faţa ochilor şi mi-a spus să renunţ la stilul meu de viaţă şi să merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat atât de mult încât a doua zi m-am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viaţă. Preotul mi-a spus că mă aştepta, că şi lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a spus să-mi îndrepte paşii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamţ, iar după ce am primit numele Varnufie am venit pustnic aici. M-am mutat în chilia pustnicului Visarion, care murise recent - o peşteră săpată în stâncă lângă mare. Într-o noapte marea a devenit dintr-o dată agitată, iar o lumină mare ieşea din ea până la cer. Am fugit la ţărm şi am văzut că lumina însoţea o icoană care se îndrepta spre mine. Am înnotat până la ea fără să mă tem de marea agitată şi am adus-o în chilia mea. A doua zi am pus-o în schitul Prodromu dar când am ajuns la mine în chilie ea era agăţată de-asupra patului. De-atunci o port mereu cu mine şi ea m-ajută să văd în oameni bolile şi nefericirile lor, minciunile şi greşelile vieţii lor.
Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise acum un cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfinţilor Părinţi cu o siguranţă pe care n-am întâlnit-o nici la cei mai docţi profesori. Limbajul elevat, cuvintele alese cu grijă, smerenia şi bunătatea luase locul argoului de cartier, aroganţei şi violenţei din trecut. O schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum la nici un alt om.
La despărţire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin şi mi-a spus să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean Haiosu, lui Neluţu Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile şmenaru, lui Vasea de la parter, lui Gigi Bale Lungi şi lui Adiţă Frumuşelu.
Ajuns în Bucureşti am mers direct în vechiul meu cartier la cocalarii din fosta lui bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să o bea în prima zi de Paşti. M-au primit cu bucurie şi mi-au cerut mai multe informaţii despre vechiul lor camarad. Le-am povestit despre întâlnirea cu el şi despre schimbarea constatată, după care ne-am despărţit.
Ieri însă sora lui Sile Şmenaru m-a sunat să-mi spună că toţi 7 au plecat spre Athos. Dacă şi ei se vor călugări mă gândesc foarte serios să aduc câteva tone de vin de pe Muntele Sfânt şi să dau câte o sticlă fiecărui cocalar din România. Aş face ţara mai frumoasă, infracţionalitatea s-ar reduce, iar manelele ar dispărea. I-am spus acest plan unui important lider politic, apropiat al Preşedintelui Traian Băsescu.
- Eşti nebun? - m-a întrebat el. Tu vrei să rămânem fără electorat? Scoate-ţi ideea asta din cap.
Bruno Stefan,
Lector, Universitatea Politehnica Bucuresti
12 aprilie 2010
Nota: O prietena din Politehnica a verificat numele autorului; face parte din catedra de stiinte sociale din Politehnica - Bucuresti.