Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 29 august 2012

Detasarea emotionala

Ieri, o prietena ma ruga cele ce urmeaza:

Prietena: Octav , as avea si eu o rugaminte la tine , bine asta daca simti. Pentru ca eu intodeauna m-am confruntat cu o problema, In momentul in care Sunt Constiinta, iubesc , dar nu ma pot declara un rau al iubirii, si oarecum simt iubirea ca nu mai curge prin mine, devin rece, aspra , vad totul pana in cel mai mic aspect si aceasta stare imi place, sunt in pace cu mine insami, dar parca iubirea e cam absenta . Si de asemenea cand sunt un izvor al iubirii, parca nu mai pot vedea atat de profund, poti face un Articol despre Iubire si Constiinta , si cum sa le stabilizam pe aman2 in noi , sa cream armonie si sa fim Una cu Aman2 .
Astazi o alta prietena, in putin alte conditii, spune urmatoarele:

fata: frisoane spasmotice în tot corpul
fata: până când
fata: nu mi-l mai simţeam
fata: deci era ca şi cum nu mai simţeam greutatea fizică
fata: dar eram conştientă
fata: deschizând ochii percepeam tot ce era în încăpere
fata: atunci am avut un sentiment
fata: de genul
fata: nimic nu e real cu adevărat
o_tiganus: corect
fata: tot ce pot numi 'real' e exact vidul ăsta
fata: energetic
fata: în rest nimic nu există
o_tiganus: nu e energetic, asa ceva nu exista- ci informational
fata: aha
fata: apoi
fata: am realizat o detaşare
fata: de fapt n-am realizat-o eu
fata: ci s-a aşezat peste mine
fata: dar era un alt fel de detaşare
fata: nu mai era nicio beţie în asta
fata: la modul..vai ce stări de iluminare trăiesc eu
fata: wow
fata: etc
fata: nu
o_tiganus: nici nu e
fata: era ceva indescriptibil
fata: dar simplu
o_tiganus: stiu
fata: apoi
fata: vbeam cu Bogdan
fata: cel care mi-e partener acum
fata: şi
fata: constata că m-am transformat într-o maşină rece-citez
o_tiganus: da, dispare emotionalul
fata: spunând că nu poate înţelege cum cea mai iubitoare fiinţă a devenit atât de rece
fata: dacă mă crezi
o_tiganus: stiu si e ok
fata: observam chiar şi tiparul ăla de om care cerşeşte iubirea
o_tiganus: dap
fata: care nu poate accepta ceea ce devine fiecare în acum
fata: evoluţia e continuă
fata: totul este în mişcare
fata: asta e
fata: acum pot fi aşa
o_tiganus: corect
fata: mâine alta
o_tiganus: nu exista decat ACUM
fata: depinde de cât de conştient aleg
fata: şi de cât vreau să-mi asum
fata: de curaj
fata: răbdare
fata: şi onestitate
fata: şi nu beţii
fata: cuvinte frumoase
o_tiganus: fata de tine poate
fata: faţă de mine, da
o_tiganus: ok
fata: însă
fata: apare o întrebare
fata: am oare curaj?
fata: să renunţ la tot
fata: ptr că efectiv nu mai rezonez cu nimic de ieri
fata: să spunem
fata: vom vedea
fata: nu-mi fac aşteptări
octavian: curajul e sa reiei iluziile
octavian: acolo nu curaj iti trebuie ci...determinare
fata: ok
fata: iluzii vor fi/sunt la tot pasul...important e acum din ce unghi le vezi?
octavian: bafta
fata: iar ca să le poţi vedea dintr-un unghi trebuie să te situezi în afara lor
fata: mulţumesc!
octavian: da. doar dinafara
octavian: pup
fata:  pup

Am alaturat aici aceste doua observatii,pe care eu le-am primit in doar 24 de ore. Am facut-o ca sa va linistiti, sa nu cumva sa credeti ca doar voua vi se intampla. Eu cunosc si fenomenul si logica lui de foarte multi ani. Si sunt foarte multi care acum il traiesc sub o forma sau alta. Multi se tem ca vor deveni sintetici, roboti, inumani. Si dau un pas inapoi, desi asta e drumul catre ADEVARATA EVOLUTIE.
Din neatentie noi am confundat emotiile cu sentimentele. Iar sentimentele cu sentimentalismele.
Este util sa intelegeti ca emotiile sunt manifestari prin care omul a fost manipulat, ca ele au asigurat experienta la scoala pamant si ca majoritatea sunt derivate ale fricilor, chiar daca par altceva. 
Iubirea este STARE si nu emotie, extazul este si el tot stare. Singura emotie a fiintei constiente este cea creativa, care se naste din constientza si ajuta la "materializarea" intentiei creatoare. Restul toate nu incearca decat sa te transforme/mentina in starea de EFECT A CEVA/CINEVA. Ca atare sunt manipulatorii. 
In jocul la scoala pamant, oamenii uneori au un adevarat atasament fata de a manipula/a fii manipulati, in egala masura. Pentru ca inca nu au intelegerea de a se abandona mintii Universale/Dumnezeu. Le este util experientei de care inca unii mai au..."nevoie".
Cand devi Constiinta pe deplin constienta, desigur se presupune ca ai renuntat la iluzii. Mai exact, ele la tine. Pentru ca nimeni nu poate renunta la ceva, cat timp il considera "valoare". Stii deja ca TU esti autorul, scenaristul, regizorul, interpretul dar si spectatorul propriei tale creatii. Nu te mai extaziezi dar nici nu mai plangi inconstient la propria ta "productie". Este si motivul pentru care Ho'opononpono functioneaza si este atat de bine descris de Joe Vitale in Zero Limite . De aceea cat mai "vezi" suferinta, ea este in tine, iar presupusa vindecare, la tine se refera. 
Nici nu poti deveni IUBIRE (stare deci), pana ce toate acestea nu iti sunt pe deplin lamurite. Pentru ca a fi IUBIRE inseamna cu totul altceva decat inventatul verb "a iubi", care desemneaza un joc la scoala pamant si care presupune conditii si polaritate. Te iubesc cata vreme si daca esti "al meu/a mea", daca si tu ma iubesti, daca imi satisfaci anumite preferinte, iar sirul nu mai conteneste. Aici este vorba DOAR DE LECTII INCA NEFACUTE, de atasamente emotionale nerezolvate, in esenta de apartenenta inca la hipnoza numita Maya. Doar nuantele pot diferi. Iar a te minti ca tu de fapt esti constient, dar respecti inconstientza partenerului, e doar o fuga de asumare, un mic carligutz al tau catre iluzie, care inca iti este draga, poate chiar la un pas de iluminare...
Cand ai devenit IUBIRE esti doar pace, armonie, recunoscand cu bucurie dreptul egal la existenta a orice/oricui, ca fiind doar o proiectie in acest plan, o alta forma de manifestare a aceluiasi Divin. Doar te poti delecta cu miracolul diversitatii acestei manifestari, avand o atitudine contemplativ/meditativa.

marți, 28 august 2012

Arborele vietii

Aflat de cam multi ani numai printre cautatori ai Luminii din ei, trebuie sa observ ca nu toti au reusit sa aiba o imagine coerenta despre ce inseamna acest tip de "calatorie".
Este motivul pentru care fac aceasta postare si voi folosi o metafora celebra deja, dar nu si inteleasa/cunoscuta de toti.
Daca privim un arbore oarecare, va trebui sa vedem ca el are o parte expusa spre nord si o alta spre sud. Evident nu ar putea fi altfel, asa arata viata pentru un arbore. Partea expusa spre sud evident beneficiaza de mai multa lumina, cea dinspre nord de ceva mai multa umezeala, apar muschii, etc. Cu toate astea frunzele, ca individualitati, au ceva libertate de miscare, e adevarat ca mai mult...in bataia vantului, deci beneficiaza de lumina si daca se gasesc in partea de umbra a arborelui.
Noi, oamenii, suntem cumva aidoma frunzelor unui arbore iar "viata" poate fi asemuita cu un arbore, pe ale carui cracute noi insa ...calatorim. In fiecare secunda, cu fiecare optiune, mai calatorim putin. Unele le facem spre Lumina, altele spre umbra, functie de sentimentele care ne determina la alegerea crengutei pe care ne mutam. Fiecare alegere reprezinta o ramificatie, o alta ramurica. In alegeri noi credem ca nu facem o actiune importanta. Cine crede ca poate fi DETERMINANT daca faci un pas cu teama sau cu credinta deplina ca este un pas sigur? Este cineva suficient de atent sa inteleaga ca o imbratisare te muta spre Lumina? Ca zambetul la vederea soarelui sau trezitul cu "fata la cearceaf" conteaza atat de mult? Suntem atat de neatenti in alegerile "neimportante" pe care le facem in fiecare clipa, suntem atat de superficiali incat nici nu observam cum am ajuns in partea intunecata a arborelui. Din entitati de Lumina devenim chiar agenti ai intunericului, crezand ca fricile care ne tot trimit spre umbra chiar nu se cumuleaza in nici un fel, ca secunda aia a trecut si nu a insemnat nimic.
Dragilor, fiecare secunda si fiecare respiratie ne muta spre lumina sau spre umbra. Asa functioneaza viata pentru noi. Asa ajungem intr-o zona a experientei umane pe care nu ne-am fi imaginat nicodata ca o vom putea "trai".
Intrebati orice om ajuns batran, decrepit, bolnav, daca el la 16 ani ar fi crezut ca e posibil sa traiasca asa o experienta. Priviti la stupida neintelegere pe care femei ajunse chipurile cu "scaun la cap" incep sa o aiba fata de explozia de viata dintr-un sarut dat pe strada de un tanar unei fete cu jupa foarte scurta...Credeti ca ele nu au fost tinere? Ce le-a "acrit" intr-atat daca nu calatoria gresit facuta pe crengutele arborelui vietii? Ce vor sa spuna parintii copiilor lor cand ii avertizeaza cu "dramatism" ca vor vedea ei cum e viata, cand se vor maturiza, decat ca propriile lor alegeri nu au fost facute din bucuria inimii ci din frici si ca astfel experienta nu a ramas de bucurie ci au acumulat teama in fata vietii. Iar aceasta teama vor sa o insufle inconstient si copiilor lor...chipurile inconstienti.
Deci ceea ce noi numim viata este o insiruire infinita de mici alegeri FOARTE INSEMNATE, de ordinul zambet/incruntare, iubire/teama, in-credere/indoiala/timorare. Prin fiecare din ele noi pasim, mai spre umbra experientei sau spre raiul experientei umane. TOTUL ne este la dispozitie. Daca insa am ajuns in zona de umbra, nu va fi chiar atat de simplu sa strabatem toata coroana ca sa dam de soare...ne va fi necesar ceva...timp. Si CATEGORIC, multa determinare si ceva INTELEPCIUNE. Namaste!

luni, 27 august 2012

ASUMAREA

ASUMAREA, cu toata ATENTIA privind, presupune CONSTIENTZA CONSTIINTEI.
Aceasta postare, a doua pe azi, o fac TOCMAI PLECAND de la exemple clare de neasumare constienta sau...asumare inconstienta de dizarmonii emise cu putere in Creatie.
Peste tot, pe orice cale si in toate contextele posibile caut sa aduc nu numai Lumina dar si intelepciune. Suntem cu totii sprijiniti de la toate nivelele Creatiei, ni se dau entitati de lumina suplimentare care sa ne ajute in propriul drum spre Lumina, ba uneori momente de Gratie care pur si simplu ne electrocuteaza, dar uitam rapid totul si inchinam Lumina dobandita iar Egoului, ingerului cazut, mintii separatoare, careia nu-i pasa nici de Ho'oponopono nici de orice alta intelepciune, nici macar de faptul ca se emit frecvente parazite, destabilizatoare. Important este ca "Lo sfidante" sa fie hranit.
Stim deja bine -conceptual desigur- ca doar in noi insine avem de cautat, ca doar de propriul drum trebuie sa avem grija, cu toate astea imediat cum apare un context "potrivit" egourile iar se imbatoseaza, ca sa stabilim noi "cine e invingatorul" , care e ala care "are dreptate"...
Nu as fi facut aceasta postare daca nu as fi fost nefericit "inspirat" de campuri de constiinta deja extinse la maxim, care cred ca isi pot "asuma" sa emita atata dizarmonie in Creatie, si asta fara consecinte experientiale. Creatia insa are mijloace de a se autoproteja, pe care constiintele aceste extinse nu le constientizeaza sau cred ele ca si le asuma si pe ele. 
Nu as vrea sa se creada ca eu "cert" pe cineva, dar tare m-as bucura daca chiar as vedea ca acesti "cautatori ai Luminii" sunt mai consecventi pe drumul lor.
Cand un camp al constientei este extins, uneori chiar in intreaga Creatie, el desemneaza un "spatiu" infoenergetic, deci care contine energie si informatie. In el sunt cuprinse si constiinte de mai mici dimensiuni, pe masura evolutiei lor. Acestea toate "beneficiaza" de orice dizarmonie care exista in spatiul in care ele se dezvolta. Ca atare voi suprapuneti peste campurile extinse ale Marilor Maestrii din toate timpurile, campurile voastre, continand informatie viciata. Chiar va asumati aceasta dizarmonie? Chiar va puteti asuma, puteti avea inconstienta de a asuma un plus de suferinta pe aceasta planeta? La multi dintre ei se manifesta ce voi le cadorisiti ca si suferinta fizica, sau stres suplimentar sau e perceput ca "boala"...va asumati ce creati?
 NAMASTE!

duminică, 26 august 2012

Discernamantul, credinta si "pacatul"

Dupa ultima postare, bunul prieten la care sunt de ceva vreme, imi spunea ca nu ar fi rau daca as trata putin si subiectul DISCERNAMANT. I-am zis ca ar fi prea vast, dar in cateva clipe in minte am primit niste clarificari suplimentare din care a rezultat ca ar fi util totusi sa il abordez. Merci, Ben!
A dis-cerne, asa cum vad/inteleg eu cuvantul, presupune sa vezi bine ca te afli la o rascruce. Nu este important daca vezi rascrucea ca importanta sau nu, important este sa o vezi si sa fi constient ca are importanta cum "cerni" in exercitiul tau de viata acea dis-junctie. In viata nu dimensiunea intersectiilor conteaza, ci ce anume alegi, in fiece moment. Daca esti atent, de multe ori viata face cotituri neasteptate functie de alegeri "neimportante", gen ai raspuns/nu ai raspuns la un apel telefonic. Nu poti stii cum "dumnezeu" a ales sa opereze prin acea "intamplare"
Imediat esti tentat sa spui ca ai de aflat ce este adevarat sau nu in acel punct. Intrebarea corecta este insa daca ALEGI sa acorzi valoare de adevar in constiinta ta acelui aspect. Arareori este vorba de un ADEVAR aflat pe un nivel absolut ci pe unul relativ, care probabil se afla in rezonanta cu nivelul experientei tale, altfel neputand sa iti iasa in cale. Ca atare discernamantul este cel mai ades o ALEGERE. Doar vazand asa, treci de la iluzia iresponsabila ca tu ai fi un dumnezeu constatator la adevarul conform caruia tu de fapt creezi permanent. Si la responsabilitatea consecutiva.
Nu trebuie uitat insa nici un moment ca ALEGEREA respectiva este functie de nivelul tau de constienta si de atentia pe care o ai. Si nu trebuie omis ca, din neatentie, poti alege din cine nu esti tu, respectiv din roluri si masti, din "lo sfidante" sau ego. Ca atare iti vei "trage o lectie" necesara poate experientei tale, care va da nastere unui ciclu cauza/efect, cu aspect karmic. Ar fi utile doar ALEGERILE CONSTIENTE, facute cu responsabilitate.
Exista situatii experientiale, posibil le stiti si voi, in care asa numite "credinte strambe" chiar transforma exercitiul de viata in calvar. Sunt asa denumitele "manii ale persecutiei" sau chiar credinta ca te afli in concurenta permanenta cu cineva/ceva/viata insasi sau unele situatii limita intalnite la unii oameni in varsta atinsi de "senilitate", care traiesc "credinta" ca toata lumea le este dusman si ca mancarea le este otravita. Ca atare inceteaza sa mai manance si mor de inanitie, nimeni neputand sa le schimbe in vre-un fel "stramba credinta". Desigur, la un anumit nivel ei au ales, dar in mod cert credinta aceea nu e favorabila experientei de viata.
Din neatentie, cel mai ades directionam energia/lumina care suntem catre "ingerul cazut". Ni se pare firesc, noi identificandu-ne cu mintea. Dar de fapt alegem sa lucram prin asta impotriva Luminii/iubirii, care nu menirea de a hrani egourile o are, mai ales ACUM.
Pe masura ce devi mai constient, vei intelege si lipsa de substanta a "indoielii". A te indoi de ceva este primul impuls al mintii separatoare. In primul rand indoiala presupune "negatie" de cele mai multe ori. Ori in Creatie, "nu" nu exista. Apoi presupune un adevar (evident "al tau"), versus un neadevar, (evident al altuia). Si evident decurge un potential de tensiune.
Cand insa AI INTELES ca lumea experientei este alcatuita doar din adevaruri relative, ca arareori cineva spune un neadevar constient de acest lucru, adica minte cu rea intentie de dezinformare, abia atunci intelegi ca ti se comunica un adevar relativ cu valoare de adevar in universul acelei fiinte, care DA, are dreptul conform experientelor necesare ei sa considere si sa CREADA in acel adevar partial.
In acest punct e necesar sa privim atent la cuvantul "credinta". Si sa nu uitam ca nu exista "realitate obiectiva". Asa stand lucrurile si noi fiind constienti ca fiecare este un dumnezeu creator, indiferent ca este sau nu constient de acest lucru, prin credintele lui el isi delimiteaza propria creatie experientiala de care el are nevoie iar a incerca sa-i schimbi/zdruncini "credintele" este un act si destul de riscant si nearmonios. Trebuie mai intai sa ai calitatea de Maestru pentru a putea avea discernamantul sa observi tot ce poate decurge din asemenea intreprindere. Este exact ce se intampla -si chiar s-a petrecut- cu unele cladiri, in care s-au operat taieri in structura de rezistenta (pereti, stalpi) corect proiectati, care la cutremure apoi nu mai rezista.
"Credintele" sunt cu mult mai mult decat intelegem noi ca sunt, in mod neatent, superficial. Ele sunt baza oricarei experiente. Nu este cu nimic mai "adevarat" centimetrul decat inch-ul ci sunt "valori" experientiale relative, valabile fiecare unui anumit areal al experientei umane. Nu este nici adevarat nici neadevarat ca cifre 13 aduce ghinion, sau pisica neagra. Cu toate astea sunt nivele ale experintei umane care verifica aceste adevaruri partiale. Nu este adevarat in ABSOLUT ca microbii provoaca boala, ba chiar s-a demonstrat ca sunt agenti de inepartare a unor chimisme provocate de modul nostru defectuos de a parcepe "lumea si viata" si cu toate astea experienta celor mai multi dintre oameni demonstreaza ca este nevoie de antibiotice-inca.
Cu cat veti deveni mai intelepti veti sti ca nu exista neadevar experiential si ca credinta fiecaruia ii asigura nivelul de experiment de care el inca are nevoie si veti fi foarte atenti cu inoielile voastre. Singurul lucru pe care il aveti de facut este sa dis-cerneti daca in experienta voastra acea credinta va este necesara. Daca ii dati credit/atentie, atunci experienta voastra se va schimba, indiferent cat de atenti ati fost la ce instrument de creatie ati adoptat. Ar fi "pacat" sa adoptati credinte care sa va indeparteze de calea voastra.
De fapt "pacatul" ca si notiune trebuie si el corect inteles. In intreaga creatie nu exista alt "pacat" decat indoiala, in principal indoiala de Sine. Adoptand "credinte" care nu sunt pe calea "ta", de fapt este o declaratie inconstienta a faptului ca inca nu stii sa te definesti. Desigur ca si a te defini inseamna o oarecare mobilitate a "credintelor", care de fapt nu erau "ale tale" ci turnate in tine de catre cei care te-au adus pana in punctul ACUM al experientei.
Dar alta "pacat" decat a te indoi de tine sau de Creator eu chiar nu cunosc in intreaga Creatie.
Namaste!