Dupa ultima postare, bunul prieten la care sunt de ceva vreme, imi spunea ca nu ar fi rau daca as trata putin si subiectul DISCERNAMANT. I-am zis ca ar fi prea vast, dar in cateva clipe in minte am primit niste clarificari suplimentare din care a rezultat ca ar fi util totusi sa il abordez. Merci, Ben!
A dis-cerne, asa cum vad/inteleg eu cuvantul, presupune sa vezi bine ca te afli la o rascruce. Nu este important daca vezi rascrucea ca importanta sau nu, important este sa o vezi si sa fi constient ca are importanta cum "cerni" in exercitiul tau de viata acea dis-junctie. In viata nu dimensiunea intersectiilor conteaza, ci ce anume alegi, in fiece moment. Daca esti atent, de multe ori viata face cotituri neasteptate functie de alegeri "neimportante", gen ai raspuns/nu ai raspuns la un apel telefonic. Nu poti stii cum "dumnezeu" a ales sa opereze prin acea "intamplare"
Imediat esti tentat sa spui ca ai de aflat ce este adevarat sau nu in acel punct. Intrebarea corecta este insa daca ALEGI sa acorzi valoare de adevar in constiinta ta acelui aspect. Arareori este vorba de un ADEVAR aflat pe un nivel absolut ci pe unul relativ, care probabil se afla in rezonanta cu nivelul experientei tale, altfel neputand sa iti iasa in cale. Ca atare discernamantul este cel mai ades o ALEGERE. Doar vazand asa, treci de la iluzia iresponsabila ca tu ai fi un dumnezeu constatator la adevarul conform caruia tu de fapt creezi permanent. Si la responsabilitatea consecutiva.
Nu trebuie uitat insa nici un moment ca ALEGEREA respectiva este functie de nivelul tau de constienta si de atentia pe care o ai. Si nu trebuie omis ca, din neatentie, poti alege din cine nu esti tu, respectiv din roluri si masti, din "lo sfidante" sau ego. Ca atare iti vei "trage o lectie" necesara poate experientei tale, care va da nastere unui ciclu cauza/efect, cu aspect karmic. Ar fi utile doar ALEGERILE CONSTIENTE, facute cu responsabilitate.
Exista situatii experientiale, posibil le stiti si voi, in care asa numite "credinte strambe" chiar transforma exercitiul de viata in calvar. Sunt asa denumitele "manii ale persecutiei" sau chiar credinta ca te afli in concurenta permanenta cu cineva/ceva/viata insasi sau unele situatii limita intalnite la unii oameni in varsta atinsi de "senilitate", care traiesc "credinta" ca toata lumea le este dusman si ca mancarea le este otravita. Ca atare inceteaza sa mai manance si mor de inanitie, nimeni neputand sa le schimbe in vre-un fel "stramba credinta". Desigur, la un anumit nivel ei au ales, dar in mod cert credinta aceea nu e favorabila experientei de viata.
Din neatentie, cel mai ades directionam energia/lumina care suntem catre "ingerul cazut". Ni se pare firesc, noi identificandu-ne cu mintea. Dar de fapt alegem sa lucram prin asta impotriva Luminii/iubirii, care nu menirea de a hrani egourile o are, mai ales ACUM.
Nu trebuie uitat insa nici un moment ca ALEGEREA respectiva este functie de nivelul tau de constienta si de atentia pe care o ai. Si nu trebuie omis ca, din neatentie, poti alege din cine nu esti tu, respectiv din roluri si masti, din "lo sfidante" sau ego. Ca atare iti vei "trage o lectie" necesara poate experientei tale, care va da nastere unui ciclu cauza/efect, cu aspect karmic. Ar fi utile doar ALEGERILE CONSTIENTE, facute cu responsabilitate.
Exista situatii experientiale, posibil le stiti si voi, in care asa numite "credinte strambe" chiar transforma exercitiul de viata in calvar. Sunt asa denumitele "manii ale persecutiei" sau chiar credinta ca te afli in concurenta permanenta cu cineva/ceva/viata insasi sau unele situatii limita intalnite la unii oameni in varsta atinsi de "senilitate", care traiesc "credinta" ca toata lumea le este dusman si ca mancarea le este otravita. Ca atare inceteaza sa mai manance si mor de inanitie, nimeni neputand sa le schimbe in vre-un fel "stramba credinta". Desigur, la un anumit nivel ei au ales, dar in mod cert credinta aceea nu e favorabila experientei de viata.
Din neatentie, cel mai ades directionam energia/lumina care suntem catre "ingerul cazut". Ni se pare firesc, noi identificandu-ne cu mintea. Dar de fapt alegem sa lucram prin asta impotriva Luminii/iubirii, care nu menirea de a hrani egourile o are, mai ales ACUM.
Pe masura ce devi mai constient, vei intelege si lipsa de substanta a "indoielii". A te indoi de ceva este primul impuls al mintii separatoare. In primul rand indoiala presupune "negatie" de cele mai multe ori. Ori in Creatie, "nu" nu exista. Apoi presupune un adevar (evident "al tau"), versus un neadevar, (evident al altuia). Si evident decurge un potential de tensiune.
Cand insa AI INTELES ca lumea experientei este alcatuita doar din adevaruri relative, ca arareori cineva spune un neadevar constient de acest lucru, adica minte cu rea intentie de dezinformare, abia atunci intelegi ca ti se comunica un adevar relativ cu valoare de adevar in universul acelei fiinte, care DA, are dreptul conform experientelor necesare ei sa considere si sa CREADA in acel adevar partial.
In acest punct e necesar sa privim atent la cuvantul "credinta". Si sa nu uitam ca nu exista "realitate obiectiva". Asa stand lucrurile si noi fiind constienti ca fiecare este un dumnezeu creator, indiferent ca este sau nu constient de acest lucru, prin credintele lui el isi delimiteaza propria creatie experientiala de care el are nevoie iar a incerca sa-i schimbi/zdruncini "credintele" este un act si destul de riscant si nearmonios. Trebuie mai intai sa ai calitatea de Maestru pentru a putea avea discernamantul sa observi tot ce poate decurge din asemenea intreprindere. Este exact ce se intampla -si chiar s-a petrecut- cu unele cladiri, in care s-au operat taieri in structura de rezistenta (pereti, stalpi) corect proiectati, care la cutremure apoi nu mai rezista.
"Credintele" sunt cu mult mai mult decat intelegem noi ca sunt, in mod neatent, superficial. Ele sunt baza oricarei experiente. Nu este cu nimic mai "adevarat" centimetrul decat inch-ul ci sunt "valori" experientiale relative, valabile fiecare unui anumit areal al experientei umane. Nu este nici adevarat nici neadevarat ca cifre 13 aduce ghinion, sau pisica neagra. Cu toate astea sunt nivele ale experintei umane care verifica aceste adevaruri partiale. Nu este adevarat in ABSOLUT ca microbii provoaca boala, ba chiar s-a demonstrat ca sunt agenti de inepartare a unor chimisme provocate de modul nostru defectuos de a parcepe "lumea si viata" si cu toate astea experienta celor mai multi dintre oameni demonstreaza ca este nevoie de antibiotice-inca.
Cu cat veti deveni mai intelepti veti sti ca nu exista neadevar experiential si ca credinta fiecaruia ii asigura nivelul de experiment de care el inca are nevoie si veti fi foarte atenti cu inoielile voastre. Singurul lucru pe care il aveti de facut este sa dis-cerneti daca in experienta voastra acea credinta va este necesara. Daca ii dati credit/atentie, atunci experienta voastra se va schimba, indiferent cat de atenti ati fost la ce instrument de creatie ati adoptat. Ar fi "pacat" sa adoptati credinte care sa va indeparteze de calea voastra.
De fapt "pacatul" ca si notiune trebuie si el corect inteles. In intreaga creatie nu exista alt "pacat" decat indoiala, in principal indoiala de Sine. Adoptand "credinte" care nu sunt pe calea "ta", de fapt este o declaratie inconstienta a faptului ca inca nu stii sa te definesti. Desigur ca si a te defini inseamna o oarecare mobilitate a "credintelor", care de fapt nu erau "ale tale" ci turnate in tine de catre cei care te-au adus pana in punctul ACUM al experientei.
Dar alta "pacat" decat a te indoi de tine sau de Creator eu chiar nu cunosc in intreaga Creatie.
Namaste!
A dis-cerne este a alege, alegerea cu discernamant e facuta pe baza logica a experientelor ori in baza, primului gand, primei idei, intuitiei :)? Credinta inseamna cunoasterea faptului ca primul gand, prima idee sunt tu profund, sa-i zicem ?
RăspundețiȘtergereSimpla noastra fiintare "zdruncina" adevaruri relative de multe ori, intr-adevar "impunerea" sau incercarea de schimbare a "adevarurilor" celorlalti este doar o modalitate de a-ti exercita dorinta de control, intr-un mod de care nu esti constient , probabil. Este incalcarea dreptului la a fiinta liber a celuilalt, poate. Insa , prezentarea propriului adevar relativ (vb acum despre prezentare nu despre incercarea de convingere) o vad drept naturala ca si fiintarea, daca aceasta prezentare "zdruncina" adevarul relativ a celuilalt poate era un act necesar.... Namaste!
frumos articol...exact astazi vorbeam pe un grup despre DUMNEZEU...MULTI NU CRED CA SUNT DUMNEZEU,ba mai mult il vad separat,incercand sa ii convinga pe ceilalti de adevarul lor:).pentru cei care cred ca DUMNEZEU exista,atunci el exista,pentru cei care cred ca el nu exisTA-intr-adevar nu exista iar pentru cei care IL SIMT SI SE SIMT UNA CU EL,atunci chiar asa este....o sa lipesc aici comentariu care vine pe aceeasi lungime de unda cu ce a postat OCTAVIAN:" observ aici ca se pune intrebarea :"si tu te crezi DUMNEZEU??"DE MII DE ANI TOT ni s-a spus ca DUMNEZEU e separat de noi...mereu l-am privit separat,acum am cam inceput sa intelegem ca suntem interconectati toti si pentru sceptici chiar stiinta a aratat asta si totusi gandim ca suntem interconectati DAR nu suntem DUMNEZEU..mereu intervine un dar..nu NE putem permite sa spunem ca suntem parte din DIVINITATEA CHIAR DACA TOTUL CONDUCE SPRE ASTA PENTRU CA NE E PREA greu sa acceptam ca ne-am mintit atat sau ca am fost mintiti sau ca am trait in iluzie sau ca vocea interioara spunea adevarul...si totusi de mult ni s-a spus:eu si TataL UNA SUNTEM>>IMPARATIA TATALUI E IN INTERIORUL VOSTRU..AU TRECUT MII DE ANI SI CONSTIINTA inca nu s-a maturizat ca sa dezlege ce inseamna asta..ne e frica ..de ce ne e frica...de parerea celorlalti????CARE CEILALTI????si pana la urma raspundeti-va sincer fiecare:va credeti DUMNEZEU???dar cand va veti SIMTI??caci daca va credeti sau nu tot de minte tine...iesiti din hipnoza ei:))si puneti-va o alta intrebare daca evitati raspunsul..una edificatoare:EXISTA ALTCEVA DECAT DUMNEZEU???exista??caci daca exista inseamna ca exista si separare iar asta s-a demonstrat ca nu exista...iar daca nu exista separare atunci cine sunteti/suntem voi/noi???in functie de cum ne vedem noi:separati sau interconectati vine si răspunsul...caci noi daca ne credem conectati cu divinitatea ATUNCI inseamna ca suntem chiar parte din EA..ea = fiecare ....fiecare sa caute răspunsul in el si raspunsul ii va veni pe ..frecventa lui..pana atunci insa sa nu incercam sa -i convingem pe ceilalti de adevarul nostru sau sa radem de ei,pentru ca atunci cand vom fi pe o alta frecventa o sa vedem ca o sa radem de noi....totul se va desfasura cum trebuie,caci mereu a fost/este asa...un singur lucru macar sa avem:sa nu ne fie frica de nimic,sa fim deschisi si sa acceptam chiar si ceea ce mintea individuala batjocoreste...pentru ca tot ceea ce nu intelege ea,ori respinge ori ia la MISTO....sa-i lasam pe ceilalti sa se manifeste asa cum sunt,iubindu-i neconditionat si fiind deschisi,nejudecand pe nimeni..va pupicesc si sper ca fiecare sa-si gaseasca propiul lui raspuns si propiul lui adevar intelegand ca acela ii e doar adevarul lui pentru care el e deschis in acest/acel moment...."NAMASTE
RăspundețiȘtergereExcelent articol! O să il recomand grupului. Foarte mulți oameni au făcut doar să încarce niște credințe care nu erau ale lor și pe care nu au putut, în principiu din cauza vârstei fragede, să le analizeze să le revizuiască. Vina (eventualul păcat) acestora poate fi considerată uneori mai mică, mai ales în cazurile în care nu era posibilă ruperea de grup sau accesul la informații. Bruce Lipton vorbește despre percepţiile/credinţele noastre ce ne pot obstrucţiona şi limita cunoaşterea realităţii şi evoluţia spirituală. (dacă interesează căutați pe google un articol Bruce Lipton și Divina Carte). Intereseaza mult de unde pornește îndoiala. Uneori cred că iși are rădăcini în teamă, iar asta poate să nu fie a ta. Și mai este și lipsa cunoașterii.
RăspundețiȘtergere