Arborele vietii

Aflat de cam multi ani numai printre cautatori ai Luminii din ei, trebuie sa observ ca nu toti au reusit sa aiba o imagine coerenta despre ce inseamna acest tip de "calatorie".

Este motivul pentru care fac aceasta postare si voi folosi o metafora celebra deja, dar nu si inteleasa/cunoscuta de toti.

Daca privim un arbore oarecare, va trebui sa vedem ca el are o parte expusa spre nord si o alta spre sud. Evident nu ar putea fi altfel, asa arata viata pentru un arbore. Partea expusa spre sud evident beneficiaza de mai multa lumina, cea dinspre nord de ceva mai multa umezeala, apar muschii, etc. Cu toate astea frunzele, ca individualitati, au ceva libertate de miscare, e adevarat ca mai mult...in bataia vantului, deci beneficiaza de lumina si daca se gasesc in partea de umbra a arborelui.

Noi, oamenii, suntem cumva aidoma frunzelor unui arbore iar "viata" poate fi asemuita cu un arbore, pe ale carui cracute noi insa ...calatorim. In fiecare secunda, cu fiecare optiune, mai calatorim putin. Unele le facem spre Lumina, altele spre umbra, functie de sentimentele care ne determina la alegerea crengutei pe care ne mutam. Fiecare alegere reprezinta o ramificatie, o alta ramurica. In alegeri noi credem ca nu facem o actiune importanta. Cine crede ca poate fi DETERMINANT daca faci un pas cu teama sau cu credinta deplina ca este un pas sigur? Este cineva suficient de atent sa inteleaga ca o imbratisare te muta spre Lumina? Ca zambetul la vederea soarelui sau trezitul cu "fata la cearceaf" conteaza atat de mult? Suntem atat de neatenti in alegerile "neimportante" pe care le facem in fiecare clipa, suntem atat de superficiali incat nici nu observam cum am ajuns in partea intunecata a arborelui. Din entitati de Lumina devenim chiar agenti ai intunericului, crezand ca fricile care ne tot trimit spre umbra chiar nu se cumuleaza in nici un fel, ca secunda aia a trecut si nu a insemnat nimic.

Dragilor, fiecare secunda si fiecare respiratie ne muta spre lumina sau spre umbra. Asa functioneaza viata pentru noi. Asa ajungem intr-o zona a experientei umane pe care nu ne-am fi imaginat nicodata ca o vom putea "trai".

Intrebati orice om ajuns batran, decrepit, bolnav, daca el la 16 ani ar fi crezut ca e posibil sa traiasca asa o experienta. Priviti la stupida neintelegere pe care femei ajunse chipurile cu "scaun la cap" incep sa o aiba fata de explozia de viata dintr-un sarut dat pe strada de un tanar unei fete cu jupa foarte scurta...Credeti ca ele nu au fost tinere? Ce le-a "acrit" intr-atat daca nu calatoria gresit facuta pe crengutele arborelui vietii? Ce vor sa spuna parintii copiilor lor cand ii avertizeaza cu "dramatism" ca vor vedea ei cum e viata, cand se vor maturiza, decat ca propriile lor alegeri nu au fost facute din bucuria inimii ci din frici si ca astfel experienta nu a ramas de bucurie ci au acumulat teama in fata vietii. Iar aceasta teama vor sa o insufle inconstient si copiilor lor...chipurile inconstienti.

Deci ceea ce noi numim viata este o insiruire infinita de mici alegeri FOARTE INSEMNATE, de ordinul zambet/incruntare, iubire/teama, in-credere/indoiala/timorare. Prin fiecare din ele noi pasim, mai spre umbra experientei sau spre raiul experientei umane. TOTUL ne este la dispozitie. Daca insa am ajuns in zona de umbra, nu va fi chiar atat de simplu sa strabatem toata coroana ca sa dam de soare...ne va fi necesar ceva...timp. Si CATEGORIC, multa determinare si ceva INTELEPCIUNE. Namaste!