Cu cat privesti mai atent, cu atat mai limpede iti apare cum o infinitate de factori "preseaza" ACUM pe fiinta umana...Ieri chiar insumarea a foarte multi factori simultani, au facut ca in doua intervale de timp senzatia de somnolenta sa nu ma ocoleasca nici chiar pe mine. Una puternica a fost intre orele14-15, o alta pe la 18-19...
Alinieri astrale, Luna Plina, intrarea tot mai profund in centura fotonica, temperaturile excesive, presiunile Sinelui din interior, totul concura spre atentionarea noastra, spre mutarea punctului de constiinta care suntem, ca atare la schimbarea experientei.
De cateva saptamani suntem in vizita la Ben si Gina, la Timisoara, unde am avut bucuria de a ne strange in fiecare seara la o meditatie colectiva cu cativa mai vechi sau mai noi prieteni. Dar si vizita noastra aici nu este altceva decat un rezultat al acestor presiuni cumulate catre noi puncte de constientza si experiment, in directia realizarii unor nivele de comunicare/comuniune cat mai apropiate de cele in Lege. Si aceste eforturi individuale chiar au un farmec deosebit, deoarece devin foarte vizibile diferentele intre vocea inimii si cea a mintii, la fiecare din cei implicati.
Asa arata ACUM-ul la multi din cei aflati pe o cale constienta si nu vad "sperante" de a se rezolva decat prin predarea individuala a mintii catre Sine. Aceasta este si ea o consecinta fireasca a neasumarilor acumulate, si desigur cu cat se va ajunge mai adanc cu inconstienta, cu atat "gustul" experientei va fi mai neplacut.
Suntem desigur constienti ca Sistemul cladit de minte nu mai poate continua. Argumentele sunt multiple si ORICUM ai alege sa privesti, deznodamantul nu are cum sa fie ocolit.
Pentru a ramane viu, orice sistem trebuie hranit cu ceva bucurie, cu ceva speranta in el, si trebuie sa fie ancorat in adevar cumva...Stiti voi pe cineva, unul singur macar, care in ultimii zece/douazeci de ani sa fi investit intreaga bucurie a inimii in ceva din acest sistem? Ceva inceredere? Ceva sperante? Mai crede cineva cu adevarat in aceasta constructie a mintii, bazata exclusiv pe pseudovalori? Doar si asa daca am privi numai si am fi obligati sa vedem ca participam la o agonie. Si ca, vrem/nu vrem, trebuie permanent sa ne intrebam: alegem constient sa il sustinem pana la ultima lui suflare, cu viata din noi, sau reusim sa i ne smulgem individual, chiar daca asta inseamna un plus de "asumare"?
In ultima vreme am participat la cateva incursiuni pe frumoasele meleaguri din Apuseni, dealuri inalte si...parasite sau aproape parasite. Intentia desigur era de a crea o comunitate undeva, in care valorile sa fie reale iar motorasul bucuriei sa poata fi iar pus in miscare. In care relatiile interumane sa fie doar cele in Lege, adica bazate pe iubire neconditionata, pe ajutor mutual, pe colaborare si pe aportul liber de creativitate al fiecaruia.
Desigur multe locuri sunt peisaje minunate, dar in mod cert este nevoie acum de multa daruire pentru a porni la asa un drum. Aceste vechi locuri in care stramosii au vietuit nu sunt locuri facile, accesul este de cele mai multe ori dificil sau abordabil doar la pas, iar proprietatile de acolo au pe ele doar ici colo cate o casuta veche si o sura, la mari distante una fata de alta. Totusi acolo este armonios ca viata sa reapara, desi este necesara o perioada de activitate intensa.
Pana insa sa o si facem ar fi util sa FIM. Cu alte cuvinte sa avem gradul de maturizare necesar, incat valorile inimii sa fie mai puternice decat dificultatile, in care de buna voie sa renuntam la pretentia ca noi putem poseda ceva si ca relatiile dintre noi pot fi cele de profit de vreun fel. Pana nu vom fi capabili doar de o infinita daruire, probabil vom fi autocondamnati sa pierim odata cu sistemul din care suntem inca parte, prin propriile alegeri.
Este un subiect de meditat pentru fiecare, cu atat mai mult cu cat neasumarea ACUM-ului asa cum el deja limpede ne arata, ne va conduce pe fiecare in momente si mai tensionate. Iar cu cat tensiunile vor spori presiunea, cu atat alegerile se vor face mai neinspirat, sub imperiul iar al fricilor, deci in banda de frecvente a mintii, iar rezultanta nu va fi aliniata Creatiei deci va fi iar un esec experiential. Vom medita cu totii sper la asta...
Asa arata ACUM-ul la multi din cei aflati pe o cale constienta si nu vad "sperante" de a se rezolva decat prin predarea individuala a mintii catre Sine. Aceasta este si ea o consecinta fireasca a neasumarilor acumulate, si desigur cu cat se va ajunge mai adanc cu inconstienta, cu atat "gustul" experientei va fi mai neplacut.
Suntem desigur constienti ca Sistemul cladit de minte nu mai poate continua. Argumentele sunt multiple si ORICUM ai alege sa privesti, deznodamantul nu are cum sa fie ocolit.
Pentru a ramane viu, orice sistem trebuie hranit cu ceva bucurie, cu ceva speranta in el, si trebuie sa fie ancorat in adevar cumva...Stiti voi pe cineva, unul singur macar, care in ultimii zece/douazeci de ani sa fi investit intreaga bucurie a inimii in ceva din acest sistem? Ceva inceredere? Ceva sperante? Mai crede cineva cu adevarat in aceasta constructie a mintii, bazata exclusiv pe pseudovalori? Doar si asa daca am privi numai si am fi obligati sa vedem ca participam la o agonie. Si ca, vrem/nu vrem, trebuie permanent sa ne intrebam: alegem constient sa il sustinem pana la ultima lui suflare, cu viata din noi, sau reusim sa i ne smulgem individual, chiar daca asta inseamna un plus de "asumare"?
In ultima vreme am participat la cateva incursiuni pe frumoasele meleaguri din Apuseni, dealuri inalte si...parasite sau aproape parasite. Intentia desigur era de a crea o comunitate undeva, in care valorile sa fie reale iar motorasul bucuriei sa poata fi iar pus in miscare. In care relatiile interumane sa fie doar cele in Lege, adica bazate pe iubire neconditionata, pe ajutor mutual, pe colaborare si pe aportul liber de creativitate al fiecaruia.
Pana insa sa o si facem ar fi util sa FIM. Cu alte cuvinte sa avem gradul de maturizare necesar, incat valorile inimii sa fie mai puternice decat dificultatile, in care de buna voie sa renuntam la pretentia ca noi putem poseda ceva si ca relatiile dintre noi pot fi cele de profit de vreun fel. Pana nu vom fi capabili doar de o infinita daruire, probabil vom fi autocondamnati sa pierim odata cu sistemul din care suntem inca parte, prin propriile alegeri.
Este un subiect de meditat pentru fiecare, cu atat mai mult cu cat neasumarea ACUM-ului asa cum el deja limpede ne arata, ne va conduce pe fiecare in momente si mai tensionate. Iar cu cat tensiunile vor spori presiunea, cu atat alegerile se vor face mai neinspirat, sub imperiul iar al fricilor, deci in banda de frecvente a mintii, iar rezultanta nu va fi aliniata Creatiei deci va fi iar un esec experiential. Vom medita cu totii sper la asta...
NAMASTE...Si eu am fost pe ici si colo...cel mai frumos,a fost la SAT..satul unde am copilarit,unde civilizatia a atins prea putin mediul..este considerat un sat si o regiune saraca dar tocmai asta a facut ca sa se pastreze legatura cu cerul si pamantul...este un colt de rai,unde timpul parca se opreste si unde se vede creatia cum e lasata libera sa se manifeste...acolo,omul e prieten cu ceilalti si toti se ajuta intre ei... exista comunicare si viata isi cerne lent cursul....e nemaipomenita aceasat rupere de societate,reguli,griji,nevoi...exista totusi legatura cu civilizatia insa mai putin ca in alte parti...seara intr-un peisaj mirific,simti cum te contopesti cu natura,cu apa,cu cerul si cu soarele...vantul esti tu si frunzele copacilor iti vorbesc...traiesti in ACUM SI este minunat....la mine experimentrea ACUM-ului ESTE MINUNATA..poate o sa mai vorbesc si alta data de ceea ce mi se deschide in fata...va iubesc si va doresc experiente la fel de frumoase ca si la mine.....:)
RăspundețiȘtergereDar...exista posibilitatea coabitarii celor doua elemente determinante? a mintii si a inimii?? a ceea ce, de fapt reprezinta sufletul cu infinitatea lui de probabilitati si posibilitati? vom reusi sa conectam aceste mici diferente intre ceea ce sunt cele doua, care totusi nu sunt diferite, ci doar reprezinta modalitati diferite de a percepe aceasta lume, asa cum este ea...putem spune ca noi suntem un intreg impartit in doua bucati (referindu-ne strict la principiul universal al dualitatii care la baza este doar un principiu unic de altfel), ca putem realiza aceasta uniune intre cele doua elemente spre mai bunul mers al insasi existentei proprii universale si infinite?? eu consider ca da...dar efortul tinde sa fie poate prea mare cateodata , de aceea, cei mai multi prefera sa evite asemenea presupuneri...din fericire nu chiar toti o fac, inca mai exista suficineti dornici sa inteleaga, sa accepte si prolifereze statuturi care i-ar face sa devina ceea ce le este menit sa devina...
RăspundețiȘtergereDragule, nu sunt doar mici diferente ci sunt MAJORE. Practic viata lasata in voia inimii nu are nimic comun cu viata in regia mintii, care isi bazeaza TOATE ALEGERILE exclusiv pe frica. Deci munca este de a ACCEPTA VIATA, ASA VIE SI....riscanta, cum se grabeste mintea sa o eticheteze. Bafta fiecaruia pe Calea Sa!
RăspundețiȘtergereNamaste Octav.Asa e,viata ar trebui traita in bucuria inimii,in prezent,clipa de clipa.Mintea desigur,incearca mereu sa te convinga ca iti mai trebuie ceva ca sa fii fericit.Capcane,desigur,pentru a amina acel moment,unde ar trebui sa fim toti.
RăspundețiȘtergere