Totalul afișărilor de pagină

marți, 14 august 2012

Pentru cei aflati in "sensul giratoriu"..

Arareori simt nevoia sa supun atentiei voastre un "chanelling", dar iata ca e cam pentru a treia oara cand va lipesc un mesaj venit prin Lauren Gorgo, dupa ce am recunoscut si apoi masurat "gradul de adevar" continut, si care este peste 99%.
Imi voi permite sa subliniez prin culoare diferita pasajele care rezoneaza deosebit in mine. Il postez aici deoarece stiu ca nu toti sunteti abonati la "For You", prin care mie mi-a parvenit.
Iesirea din acest "sens giratoriu" in care multi se invart de ceva vreme se face EXACT prin schimbarea definitiva a modului in care fiecare am inteles/ales sa ne cream propria "realitate experientiala", adica in viziune 3D-ista sau prin inima/mintea 5D. Succes:
Primiti-va rasplata: pregatirea
In cel mai recent raport 5D, pleiadienii au spus ca intrarea în planul 5D este oficiala – ceea ce este adevarat – insa, din cauza tuturor energiile celeste intense din iulie, la care s-au adaugat miscarea retrograda a lui Mercur si numeroasele eruptii solare, lucrurile nu au fost catusi de putin simtite ca fiind „noi”. Din fericire, ziua de ieri (8 august) nu a fost doar ziua în care Mercur a stationat, ca sa intre în miscare directa, ci si ziua deschiderii puternicului portal al leului (portalul stelar al lui Sirius). Fireste ca putem simti cum aceste energii curata fiecare celula din fiinta noastra – o vibratie ce va reverbera în ceruri (si în corpul nostru), pana în jurul datei de 12 august… cu toate ca, dupa parerea/experienta mea, aceasta energie poate fi accesata si folosita în mod constient, pana la finele anului. Cu alte cuvinte, ea are intr-adevar o influenta puternica.
Pe langa energia nasterii fizice, pe care luna august ne-o furnizeaza în fiecare an, portalul Leului aduce intotdeauna un val urias de energie creativa, ce alimenteaza noi transformari, deschideri, proiecte si ocazii favorabile, concomitent cu aducerea unei energii reinnoite, de sustinere a proiectelor existente, ce ajuta la finalizarea multor treburi neterminate si duce la bun sfarsit elemente din cele trei anotimpuri… obisnuitele incheieri/inceputuri, ce insotesc orice proces de nastere. Si, cu toate ca atunci cand este focalizata/folosita adecvat, aceasta puternica energie solara (Leu) poate fi extrem de utila, ea poate provoca si ravagii asupra corpului fizic/sistemului nervos, daca nu suntem responsabili în modul de a gestiona acest foc creator, nesupus. În aceasta luna, va trebui sa depunem mai multe eforturi ca de obicei, ca sa mentinem un echilibru prin toate schimbarile fizice, prin care trecem si vom trece.
De cand a inceput acest an, intensitatea schimbarii nu s-a redus si nu se va diminua prea curand, dar nu sunt sigura ca vreunul dintre noi a fost cu adevarat pregatit pentru ceea ce urmeaza sa aduca ultimele cateva luni. În prima parte a verii (a iernii, în emisfera sudica) si în decursul lunilor iunie si iulie, fiecare dintre noi a muncit incredibil de mult ca sa se echilibreze si sa se stabilizeze, pe masura ce ne-am impamantat sinele nostru, în 5D. Stiu ca nu e necesar sa va spun, dar nu a fost nimic altceva decat o munca cu norma intreaga, de evitare (a se citi: integrare) a lantului de eruptii solare nemaintalnite, de participare la cursuri intensive si continui pe timpul noptii, de plutire pe valurile emotionale ale curentilor ceresti de purificare si, bineinteles, de indurare a durerii/oboselii constante a mutatiei fizice, pe masura ce ne realiniem, pe nivelurile cele mai dense, cu structura noastra biologica proaspat actualizata.
Vestile bune sunt ca, potrivit Celor Sapte Surori, în ziua de 26 iulie, am dus la bun sfarsit obiectivul atotcuprinzator, de a ne ancora constiinta în acest spatiu nou. Pentru mine, este insa si mai emotionant/interesant ceea ce eu consider a fi „dovada” exterioara a acestui lucru, prin corelatia dintre intrarea noastra oficiala în acest nou taram (micro) si recenta aterizare a robotului „Curiosity”, pe Marte (macro). Daca lumea exterioara este o reflexie interioara a constiintei noastre colective, atunci chiar ar avea sens ca… intr-un fel sau altul… cu totii „aterizam” pe un teritoriu nou-nout si, în mare parte, neexplorat!
Acum, ca am aterizat, pleiadienii ar vrea sa discute cu noi despre ramificatiile acestei tranzitii si despre ceea ce va insemna ea pentru noi, în zilele ramase din aceasta luna foarte apasatoare… din acest an intens, neinduplecat, tumultos, captivant si care schimba viata.
Explozia materializarii
Mai intai de toate, devine mai evident ca oricand, faptul ca aptitudinile noastre de materializare cresc… ceea ce este uimitor!… cu alte cuvinte, daca nu continuati sa actionati dintr-o mentalitate polarizata/separata (adica iubire versus frica/intuneric versus lumina etc… care, din pespectiva constiintei unimii (5D), este chiar partea opusa a aceleiasi monede), situatie în care va aratati cu acuratete, voua insiva, locul exact asupra caruia va concentrati atentia si locul în care mai e nevoie de vindecare.
Viteza cu care „gandurile se transforma în lucruri” este atat de rapida acum, incat impecabilitatea mentala, emotionala si spirituala este, realmente, unica optiune care ne ramane. Prin transparenta, toate lucrurile ne indeamna sa ajungem la aliniere totala cu gandurile, cuvintele si faptele noastre, fapt care inseamna acum, mai mult ca niciodata, ca trebuie sa fim cine suntem cu adevarat, sa spunem ceea ce vrem sa spunem cu adevarat si sa actionam conform amandurora.
În clipa în care iesim chiar si cu un centimetru din aceasta aliniere, simtim aproape imediat repercursiunea. Si nu e de gluma. Universul se conformeaza acum comenzilor noastre (constiente SAU inconstiente), intr-o asemenea maniera incat STIM, fara nicio umbra de indoiala, cand suntem în acord cu puterea noastra superioara sau cand actionam pe baza legilor polaritatii (karmice). La acest nou grad de constienta, faptul de a iesi din constiinta unimii este asemenea unui gard electric pentru oameni…. daca ne indepartam prea mult…. TROSC!
Luna iulie ne-a testat s e r i o s capacitatea emotionala de a sta echilibrati în autoritatea noastra launtrica/a inimii, deoarece atunci cand nu am facut acest lucru, l-am putut vedea imediat reflectat, în lumea noastra exterioara. Iar acest lucru nu e niciodata distractiv. Dar partea buna din toate acestea este ca toti am avut prilejul sa vedem cu claritate si sa ne asumam responsabilitatea pentru partile din noi insine, care inca mai au nevoie de iubire.
Din fericire, august are de jucat un rol foarte diferit…

Culturi ce ajung la maturitate
Intram în ceea ce Surorile numesc o luna de materializare rapida si prompta. În plus, aflu despre analogia transmutarii… ca in:transmutarea metalelor inferioare, în aur. Fluxul abundentei, ce se deschide în viata noastra individuala, va fi în totalitate legat de cat de multa munca de curatare am facut, de locul în care s-a concentrat atentia/energia noastra (în special din martie) si DACA suntem ferm ancorati si echilibrati în pozitia noastra indreptatita de a primi… care este o dinamica energetica foarte diferita de cea cu care suntem obisnuiti, ca oameni 3D. Asta inseamna multe elemente ce trebuie sa se reuneasca – dar, pentru multi, este exact lucrul care va fi aflat.
Faptul de a ajunge si de a ramane în fluxul universal al abundentei implica doua lucruri foarte importante: 1) acela ca suntem despuiati de toate falsitatile si, prin urmare, actionam pe baza adevarului esentei noastre… si 2) acela ca ramanem deschisi, demni si în pozitia de a primi. Din perspectiva pleiadiana, acesta este lucrul pe care luna august vine sa ni-l arate, despre noi insine… cat de autentici am devenit si cat de deschisi/dispusi/demni ne simtim ca sa ne primim rasplata, în timp ce ne pregatim sa adunam prima recolta din cultivarea lanurilor noastre, carora le-au luat multe luni ca sa se coaca.
Atunci cand ne dam voie sa ne primim rasplata binemeritata, prin depasirea limitarilor noastre proiectate, despre ceea ce simtim efectiv ca meritam, incepem sa mutam munti din loc, doar prin dorinta noastra, simplificandu-ne rolul uman din procesul de creatie, la acela de executie la timp.
Ganditi-va la acest lucru, astfel… tot ceea ce dorim sa fim, sa facem sau sa avem se invarte în campul nostru energetic. Punctele de acces pentru a implini aceste potentiale exista intr-o stare fluida, netranspusa în realitate, pana în momentul în care devenim aliniati cu sincronizarea adecvata în timp. Odata ce este activata aceasta aliniere, iar dorintele noastre corespund sincronizarii în timp, suntem capabili sa producem punctul culminant sau creatia vointei noastre.
Intrucat, tehnic vorbind, suntem inca intr-o etapa experimentala si protejata a planului 5D, Surorile spun ca vom avea la dispozitie toata aceasta luna, ca sa ne exersam echilibrarea, în energia de materializare rapida, din dimensiunile fizice. În viata mea personala, simt deja starea coplesitoare a nasterii fizice a tuturor lucrurilor pentru care lucrez de la inceputul acestui an si, în unele cazuri, de la inceputul acestei calatorii. Pe de o parte, realizarea unor obiective atat de mult dorite este emotionanta, iar viteza cu care toate se petrec, în cele din urma, este revolutionara… intr-un sens foarte literal, cu privire la proiectul meu de amenajare a spatiului verde…. insa, pe de alta parte, e necesara foarta multa disciplina ca sa ramai centrat si, în mod ironic, linistit, în cadrul intregii miscari.
Aceasta este o diferenta majora, intre creatia 3D si 5D… invatam cum sa fim total prezenti si cum sa ne mentinem linistea interioara, necesara ameliorarii activitatii exterioare. Iar acest lucru necesita practica. Imi aduce aminte de ceva ce mama mea obisnuia mereu sa-mi spuna…„ai grija ce-ti doresti!” Intr-un sens foarte real, gestionarea fluxului de materializare, intr-un mod responsabil, impune o oarecare indemanare si nu e mereu distractiv; insa ideea este ca devenim alchimisti ai materiei, fiind acum capabili sa avem acces la starea noastra de maestru si, asa cum spun Surorile... „sa mutam muntii din loc, cu ajutorul mintii noastre. Am spus inainte ca, pana cand vom invata sa facem acest lucru, e foarte posibil sa prefacem cateva printese, în broaste.
Acestea fiind spuse, Surorile impartasesc de fapt aceste informatii cu o oarecare ezitare, intrucat unele persoane se afla la capatul opus al acestui potential… cele care sunt la inceputul perioadei lor de activare (trezire) sau cele care inca se chinuie sa-si gaseasca echilibrul în aceste energii. Nu conteaza. Ceea ce e important si ceea ce ele vor sa clarifice este faptul ca potentialul e acum prezent, pentru noi, toti, indiferent de punctul în care suntem în calatoria noastra personala. Ca intotdeauna, depinde de fiecare dintre noi, ca indivizi, sa ne implicam în acest potential, sa ne curatam pasajele karmice si sa ne deschidem fata de darurile mai marete, aflate dincolo de voalul separarii.
Tinand cont de numarul de oameni, la nivel de mase, care sunt inca adormiti, punctul în care ne aflam în cadrul calatoriei, este, dupa cate inteleg eu, nesemnificativ. Important e ca ne aflam, cat de cat, în calatorie.

Inima mintii 5D
Pleiadienii mai vor ca eu sa atrag succint atentia asupra faptului ca deschizatorii de drumuri/precursorii incep acum sa actioneze pe baza a ceea ce ei numesc „inima mintii 5D”.
Inima mintii 5D este o expresie pe care ei obisnuiesc sa o foloseasca ca sa descrie starea de constiinta integrata, ce foloseste deopotriva inima (feminina) si mintea (masculina), în echilibru perfect. Eu o numesc „sa gandesti cu inima ta”, deoarece cei din lumea nevazuta au spus mereu ca adevarata stare de echilibru a mintii/inimii implica faptul ca mintea-ganditoare sa mentina o pozitie subordonata fata de inima-ganditoare (trezita). Este inutil sa mai spun ca acum am ajuns aici!
Aceasta stare ideala de a fi este cea care produce vibratia de martor, a constiintei detasate/plina de compasiune, pentru care am lucrat neobosit, multi ani de zile si, în unele cazuri, multe vieti. Efectele trairii în aceasta stare de echilibru unificat sunt vaste si vor iesi la iveala în timp, insa Surorile spun ca aceia care au atins echilibrul potrivit, în ei insisi, vor incepe sa se bucure de unele recompense, în aceasta luna.
„Aceasta stare unificata de a fi este o precursoare a multor altor lucruri ce urmeaza sa vina, atat în lumea voastra personala, cat si în lume, în general – insa am vrea sa va spunem direct, celor care deja culegeti roadele pomenitului echilibru, ca depinde de voi, deschizatorii de drum, sa incepeti sa traiti pe deplin în aceasta stare si sa va eliberati de orice restrictii ramase, ale modului vostru 3D de a fi, de a face lucrurile. Ceea ce vrem sa spunem este ca… acum exista o noua energie aici, o energie a carei magnitudine creste si care va fi raspunzatoare de multe inspiratii creatoare, ce vor conduce lumea si oamenii ei, spre un nou mod de existenta. Voi, cei care cititi aceste randuri, care puneti în aplicare aceste lucruri, sunteti cei care realmente vor determina calea noii lumi.”
- Cele Sapte Surori din Pleiade

8:8, Poarta Leului
Aceasta noua energie despre care vorbesc ele – mai exact, energia Siriusiana, adusa prin poarta leului – este aici ca sa ne aduca mai pe deplin în aceasta stare integrata de fiintare si va fi raspunzatoare de o mare parte din activitatea creativa si din schimbarile fizice ce vor aparea în aceasta luna. Mai aflu ca portalul 8:8 vesteste activarea constiintei Christice pe Pamant si va permite, în mod evident, activarea urmatorului val de trezire a sufletelor.
Acest culoar este aici pentru fiecare dintre noi, care e gata sa accepte responsabilitate totala pentru TOATE creatiile sale, bune si rele/constiente si inconstiente, care e gata sa treaca la – si sa-si asume – rolul de maestru co-creator.
„Aceasta este o perioada de materializare sporita, pentru cei care o utilizeaza în mod adecvat. Va recomandam sa folositi aceasta perioada, ca sa fiti receptivi, sa acceptati si sa lasati ca roadele muncii voastre sa se reverse din taramurile abundentei universale, sa va scalde în valuri de revelatii si schimbare. “
- Cele Sapte Surori din Pleiade
Sunt foarte multe lucruri pentru care sa fim recunoscatori în aceasta luna, iar Surorile spun ca  sunt nespus de incantate sa vada ceea ce i se intampla fiecaruia dintre noi, pe masura ce lucrurile incep sa-si gaseasca locul si, în unele cazuri, sa-si consolideze pozitia. Mi se mai spune ca, în urmatoarele cateva saptamani, vom fi în stare sa vedem, fara nicio umbra de indoiala, incotro suntem calauziti, ceea ce ne asteapta si chiar inceputurile despre cum va arata urmatoarea etapa.
În general, august este intotdeauna o luna activa/incarcata/care trece repede – dar în acest an, în special, exista o miscare ampla si sentimentul cert de a ne „dezlipi”, datorita intrarii în 5D si a miscarii directe a lui Mercur… fiti atenti, în aceeasi zi cu deschiderea portii leului. Cei din lumea nevazuta spun ca dinamica acestei energii poate fi comparata cu faptul de a fi lansati dintr-un tun si de a zbura prin aer, fara parasuta. Locul în care vom ateriza va avea mult de-a face cu increderea în planul divin, altminteri va urma mult stres si suferinta.
Din cele aflate, sarcinile de indeplinit, pentru a avea toate lucrurile pregatite, ar putea parea coplesitoare… în special din cauza fluctuatiilor constante ale energiei si a repausului necesar ca sa ne ingrijim sinele fizic/emotional… care sigur nu poate fi ignorat. Acestea fiind spuse, Surorile au explicat ca urmatoarele cateva saptamani vor fi cele mai convenabile pentru gestionarea aparitiei de noi oportunitati/proiecte – deoarece, cu toata aceasta energie de inaintare rapida, va fi ca si cand s-au deschis stavilarele si am putea avea senzatia ca ne inecam sub listele noastre cu lucruri de facut. Daca va face cumva sa va simtiti mai bine, deja ma inecam, inainte sa inceapa luna august… iar lista mea cu lucruri de facut s-a triplat, de atunci incoace.
Cea mai buna cale de a-i face fata acestei energii intensificate este sa fim prezenti în fiecare zi, pentru ceea ce apare, în loc sa planificam cevaPlanificarea ne poate face sa deraiem, dar faptul de a avea incredere în ceea ce ne aduce ziua si de a ne alinia cu ceea ce este, în comparatie cu ceea ce noi consideram ca necesita atentia noastra, va aduce rezultate extraordinare. Repet, acum e foarte important sa ne marim increderea. La sfarsitul lunii, dupa toata organizarea, planificarea si restructurarea, va fi descoperita o noua harta a vietii, cu pasi clari pentru noul nivel al vietii si libertatii noastre mult dorite.
„Nu exista decat iubire, aici si intotdeauna, chiar si atunci cand pare sa fie altfel. În clipa în care aveti indoieli… linistiti-va, respirati, relaxati-va.”  - Cele Sapte Surori din Constelatia Pleiadelor
Reconectarea scopului
In raportul 5D precedent, Surorile au mentionat faptul ca perioada de Mercur retrograd este potrivita pentru revederea perceptiilor noastre despre scop si ca „vine un val de energie creativa, care ne va inspira sa ne redefinim/lasam din nou în voia pasiunilor sufletului nostru”. Ei bine, se pare ca acum este acea perioada.
La sfarsitul acestui portal major… adica, dupa ce l-am integrat complet… isi face aparitia un nou sentiment al scopului, despre care Surorile spun ca va aparea în fiecare dintre noi. În cea mai mare parte a lunii iulie, noul nivel al scopului nostru a fost sa fierbem la foc scazut si sa facem bule dedesubt, în cazanul creatiei, combinandu-ne cu focurile primordiale pentru a ajunge, în ultima instanta, la versiunea cea mai adevarata, cea mai purificata despre noi insine – astfel incat sa putem exprima nivelurile cele mai profunde de autenticitate, în creatiile noastre si în contributiile aduse lumii.
Acum, ca Mercur este direct, vom incepe sa vedem ce am gatit pentru noi insine, în ultimele trei saptamani, pe masura ce incepem sa ne manifestam din nou, cu un sentiment reinnoit al pasiunii pentru scopul nostru, cu un entuziasm ce ne va propulsa inainte, cu viteze mari. Aflu ca vom avea foarte putin timp ca sa digeram amploarea expansiunii noastre în aceasta privinta, deoarece vom fi foarte ocupati sa ne punem în aplicare noul nivel de intelegere, în lumea din jurul nostru – dar ca, în final, cand vine luna septembrie, vom fi foarte impresionati de distanta si de terenul pe care le-am explorat incepand din iunie.
Am senzatia ca, în momentul în care pasiunea noastra va fi reaprinsa si vom fi gata sa lucram plini de zel, ca sa cream din nou, ne vom intalni, la momentul potrivit, cu toate noile oportunitati despre care vorbesc cei din lumea nevazuta – si ca acest lucru ne va ajuta sa dam nastere noilor noastre idei, cu oamenii potriviti, în locul si în circumstantele potrivite.
In incheiere
În final, Surorile vor sa sublinieze faptul ca, desi se petrec atat de multe lucruri în aceasta luna, prin schimbari si noi creatii, concomitent are loc o vindecare MAJORA, ce va permite eliberarea de blocajele ramase, care impiedica implementarea noului nivel al scopului nostru. Vindecarile continui vor aparea ca urmare a focurilor purificatoare ale acestei luni puternice si ele ne vor catapulta spre libertate, în si mai multe privinte.

„În aceasta luna, va asteapta cu adevarat foarte multe lucruri extraordinare si suntem incantate sa fim martore si sa participam la abundenta de activitati vesele. Vrem doar sa adaugam ca sunteti calauziti catre lucruri extraordinare si ca ceea ce urmeaza este sublimul. Au mai ramas doar cateva luni, pentru a va face cunoscute sinele intreg si creatiile voastre.
Dupa ce aparitia voastra completa se incheie – ceremonia voastra de absolvire – va fi ca si cum veti fi purtati prin viata, pe aripile ingerilor. Vor fi foarte multe lucruri ce se vor schimba, intr-o perioada foarte scurta de timp, iar orice efort  de a va aduce la acest nivel de viata si iubire va fi revelat printr-o abundenta de binecuvantari. O mare parte din acestea sunt aproape perceptible, la marginea orizontului vostru…”  - Cele Sapte Surori din Constelatia Pleiadelor
Banuiesc ca a mai ramas de spus doar un singur lucru… puneti-va centurile de siguranta!
 Lauren
©Expect Miracles, Inc. 2012 Toate drepturile rezervate. Permisiune oferita de a copia si redistribui DOAR VERSIUNEA GRATUITA a Raportului 5D, cu conditia sa ramana integral si neschimbat continutul, sa se recunoasca pe deplin meritul autorului si sa fie distribuit gratuit.
Ana Nicolai

Practician de Vindecare Reconectiva si Reconectare
http://reconectarea.com/index.html
Reconnection and Reconnective Healing Practitioner

www.TheReconnection.com

Un comentariu:

  1. Am stiut!! Si acum vin confirmarile, asa cum era de asteptat. Suntem inca putini pe calea constientizarii, dupa cum spune mai sus si ma gandeam de ceva mai multa vreme, ca intr-un fel sau altul trebuie sa ne facem auzita vocea.
    Ieri ne-am intalnit un grup de persoane cu cineva care indruma cetatenii din Bistrita sa rezolve problema cainilor vagabonzi. Ascultandu-i sfaturile din experienta avuta, am realizat ca aplica legile Kybalionului. Pe scurt, se incepe cu alegerea unui lider sau a 2-3 lideri (zic eu, etapa identificarii Sinelui care trebuie sa preia conducerea). Apoi se cauta voluntari si se face recensamantul cainilor din curti(etapa constientizarii, sa stii ce ai). Cand am observat ca domnul respectiv insista ca asa da roade, ca trebuie inceput cu cainii din curte si cei vagabonzi vor fi o problema ce se rezolva de la sine, mi-am dat seama ca el aplica o data legea "ce e sus e ca si jos" coroborata cu principiul ca nu schimbi ce e in exterior, ci incepi sa faci curat in interiorul tau (al unei persoane sau al unei "celule", in cazul nostru, curtea ce are caini, eventual apartamentul).
    Etapa urmatoare este sterilizarea cainilor, ceea ce SUS ar fi "reducerea zgomotului mintii, aducerea ei la ceea ce trebuie sa fie de fapt, o unealta care sa ne ajute si nu una care sa ne distraga atentia". O data realizata si aceasta etapa, cainii vagabonzi vor fi mult mai usor de observat, cainii din curti ar fi si ei marcati, iar localitatile din jur vor prelua exemplul, stopand astfel migratia cainilor intre localitati.

    RăspundețiȘtergere