...astazi am gasit in posta urmatorul articol. Daca cineva CREDE ca el poate fi "inteles" altfel decat ca o suprema dovada a MARELUI JUCATOR, care se joaca prin noi...ii doresc succes!
EXCELENT ARTICOLUL ...
Cocalarul şi vinul sfinţit
Mădălin
a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucureşti: un ins certat
cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile de sport
pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de
grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete şi
lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele. Când făcea
grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea pe Adi Minune
şi Vali Vijelie la maximum, înnebunindu-i pe vecini cu muzica de mahala
şi cu mirosul de mici.
Când
m-am mutat în cartierul Militari apartamentul mi-a fost spart de trei
ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a şoptit că banda lui Mădălin a
fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulţi vecini se temeau de
el, căci pe unii i-a bătut şi i-a tăiat cu cuţitul. În ciuda sesizărilor
la poliţie el era de neatins, iar reclamanţii se trezeau imediat cu
maşinile sau apartamentele sparte, cu copiii maltrataţi ori nevestele
hărţuite. Am înţeles că poliţia era neputincioasă în faţa lui abia la a
treia sesizare, când poliţistul de proximitate m-a luat de-o parte şi
mi-a spus să o las mai moale cu nemulţumirile dacă vreau să nu o păţesc
mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, peştele celor mai multe prostituate
din cartier şi organizatorul celor mai multe activităţi comune: el
repartiza locurile de parcare, el stabilea cine şi când are dreptul să
joace fotbal pe terenul şcolii de vis-a-vis, el stabilea care este
temperatura optimă în apartamente şi toate reparaţiile şi acţiunile de
modernizare a blocurilor din jur depindeau în totalitate de voinţa lui.
După
ce mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc să-mi
cumpăr altă mobilă. Întâmplarea a făcut ca în momentul descărcării
camionului cu mobilă să dau de Mădălin şi de oamenii din banda lui chiar
în faţa blocului. Făcându-mă că nu ştiu că ei mi-au spart apartamentul
şi că ei ştiu de sesizările mele la poliţie împotriva lor, i-am rugat să
mă ajute să urc mobila pe scări pâna la etajul 6, promiţându-le că-i
cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui i-a pufnit imediat râsul şi mă
aşteptam să reverse asupra mea o serie de înjurături, dacă nu şi o
ploaie de pumni şi lovituri. Dar Mădălin le-a spus serios, în mod
neaşteptat:
- Haideţi băieţi să-l ajutăm pe dom` profesor.
Odată
aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la ţară şi nu
m-am lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul şi-a făcut efectul şi
limbile s-au dezlegat, ei au recunoscut că mi-au spart apartamentul, dar
mi-au promis că nu vor mai face acest lucru cu mine şi chiar mi-au spus
că îmi vor da înapoi o serie din lucrurile mele pe care n-au putut să
le vândă la talcioc. Tot bând şi povestind vrute şi nevrute, râzând cu
ei şi arătându-mi simpatia faţă de stilul lor de viaţă, am ajuns după
câteva ore să devenim apropiaţi. Abia ţinându-se pe picioare, Mădălin
s-a ridicat solemn şi a decretat:
-
Dom` profesor e de-acum fratele meu şi tre` să spuneţi tuturor
băieţilor că cine nu-l tratează ca pe fratele meu va avea de-a face cu
pumnul lui Mădălin.
Simpatia
lor faţă de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-au
evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare din
spatele blocului, lucru care m-a îndatorat şi m-a făcut să-i mai invit o
dată la un pahar de vin. Promisiunea lor a rămas bătută în cuie şi deşi
multe apartamente au mai spart în zonă şi chiar în blocul nostru, de
apartamentul meu nu s-au mai atins niciodată şi chiar mi-au adus înapoi
un costum, câteva cărţi şi două lenjerii furate în spargerile
anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau şi le răspundeam la fel,
deşi mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu severitate, bănuind
că m-am băgat în banda lor.
De
mai multe ori veneau la uşa mea şi-mi cereau ba o bormaşină, ba cricul
de la autoturism, ba să vorbesc la câte-o şcoală cu directorul să nu-l
exmatriculeze pe câte-un golan minor din gaşca lor. Mădălin a devenit
celebru pe plan internaţional, apărându-i poza în cea mai cunoscută
revistă americană de turism, pentru că s-a nimerit să bată la uşa mea
tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei reviste americane;
povestindu-i cum l-am cunoscut şi cum m-am împrietenit cu hoţii,
jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobişnuit dintre "cei buni"
şi "cei răi", dintre interlopi şi universitari, făcând din relaţia
noastră subiectul unui interesant articol.
Cu
vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez mai
intens la teza de doctorat despre puşcării. Într-una din vizitele mele
de documentare la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin.
Fusese arestat pentru că spărsese casa liderului Partidului
Social-Democrat din sectorul 6. Era deja şmecher - cel mai înalt grad în
ierarhia informală a deţinuţilor şi unul din cei mai influenţi
puscăriaşi. Discuţiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene sociale
care se petrec în închisori şi graţie lui deţinuţii şi gardienii au
vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu şi mi-au povestit
numeroase cazuri neobişnuite, pe care le-am prezentat în câteva
povestiri, articole şi studii de caz. Am reuşit să obţin de la
conducerea administraţiei central e a puşcăriilor autorizaţia să-l
angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie recunoscută
oficial şi scăzută din pedeapsă. Cu această autorizaţie am mers cu el ca
asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul
lui a fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din
cele mai bune lucrări susţinute în ultimii ani la Universitate, iar
cartea mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea
mai bine vândută carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la
cererea lui de eliberare condiţionată, el reuşind să iasă din puşcărie
cu 2 ani înainte de termen.
Eliberarea
lui a fost un eveniment pe care banda lui trebuia să-l serbeze cu fast,
spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele pline
cu bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura fripturile
şi micii pentru toţi cocalarii zonei. Însuşi Adi Minune şi Vali Vijelie
au venit şi au cântat la această petrecere, iar versuri precum:
"puşcărie, puşcărie / urâtă mi-ai fost tu mie" ori "n-ai venit la
vorbitor / curvo, vezi că te omor" au răsunat până târziu în noapte.
Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el şi le-a cerut maneliştilor
să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. "Dom` profesor eşti
deştept / i-ai tras pe gabori în piept" a fost refrenul cel mai cântat
în acea seară ca omagiu adus mie - eliberatorul lui Mădălin.
În
a doua seară m-am trezit cu el la uşa apartamentului meu. Venise să-mi
vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea
şi despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari.
Era plin de optimism şi avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin
mânăstiresc adus de la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2
litri pe nerăsuflate, mi-a mulţumit pentru ajutor şi a plecat să se
culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a spus că a doua zi
s-a dus la biserică - lucru neobişnuit pentru el. S-a spovedit şi apoi a
plecat la mânăstirea Neamţ să se călugărească.
Banda
lui şi-a continuat activitatea la fel cum şi-o continuase şi în timpul
detenţiei lui, dar mai puţin agresivă, mai puţin zgomotoasă. O parte din
membrii ei au plecat după integrarea României în Uniunea Europeană în
diverse ţări la furat. Cei rămaşi s-au băgat în politică şi i-am văzut
în campaniile electorale alături de Traian Băsescu - idolul absolut al
lui Mădălin şi al întregii bande. Între timp eu m-am mutat din acel bloc
din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin se ştergea tot mai
mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente şi personaje mai
actuale.
În
săptămâna patimilor din acest an am fost la Muntele Athos împreună cu
câţiva prieteni. La izvorul tămăduirii am întâlnit un pustnic român care
vorbea câtorva pelerini cu înflăcărare despre Fecioara Maria. M-am
apropiat să-l ascult şi eu. Călugărul care mă însoţea mi-a şoptit că cel
care vorbeşte este pustnicul Varsanufie, un cucernic capabil să vadă în
oameni trecutul, bolile sau dorinţele lor. Varsanufie a fost cel care
l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele Athos anul trecut. Când a
aterizat pe helioportul de la mânăstirea Marea Lavră, cei mai mulţi
călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă şi să dea mâna cu
presedintele României, mai ales că venise cu o donaţie importantă pentru
cele mai multe schituri şi chilii româneşti. Dar Varsanufie i-a strigat
să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul şi are întotdeauna doi
draci în spatele lui. Toţi călugării au făcut atunci câţiva paşi înapoi,
iar stareţul Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl poate
găzdui peste noapte dacă pustnicul a văzut aşa ceva în jurul lui.
L-am
privit cu atenţie - era un om foarte slab, cu părul lung prins într-o
coadă, cu o barbă pe care şi-o mângâia cu nişte degete foarte lungi şi
subţiri. Se diferenţia de ceilalţi călugări şi preoţi întâniţi pe
muntele sfânt prin corpul extrem de slab şi ochii foarte pătrunzători.
S-a întors spre grupul nostru să ne cuprindă şi pe noi cu privirea. Se
uita pe rând la fiecare dintre noi şi ne spunea câteva vorbe care ne
amuţeau prin exactitatea lor: unuia i-a spus că degeaba a încearcat să
aibă copii în ultimii 10 ani, căci dorinţa i se va împlini abia peste
alţi 3 ani ("ce e scris să apară peste 13 ani, atunci va apare şi
orice-ai face nu vei reuşi să scurtezi termenul"). Altuia i-a spus că va
continua să-şi înşele nevasta cu secretara lui încă un an, după care se
va potoli. Unui prieten i-a descris cu exactitate accidentul de maşină
pe care l-a avut în urmă cu un an şi jumătate.
Când
a ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna acelui
sfânt, aşa cum făcuseră şi cei dinaintea mea, dar el nu m-a lăsat. M-a
privit în ochi şi m-a întrebat:
- Dom` profesor, nu mă recunoşti?
Abia
după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a vorbit
celorlalţi pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie este aceiaşi persoană
cu Mădălin. Ceafa groasă şi tunsă scurt era acum înlocuită cu o ceafă
subţire acoperită de un păr lung, degetele butucănoase pline de inele şi
ghiuluri erau acum subţiri şi golaşe, lanţurile de aur de la gât erau
înlocuite de un şnur de care avea agăţată o icoană despre care călugărul
însoţitor mi-a spus că e o icoană a Fecioarei Maria venită pe mare
direct lângă chilia lui, făcătoare de minuni, de care nu se dezlipeşte
de câţiva ani.
- Mădălin? - l-am întrebat nesigur.
- Varsanufie acum, mi-a răspuns.
M-a
rugat să aştept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am urmărit
cu o curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în transformarea unui
cocalar în sfânt. După ce prietenii mei şi ceilalţi pelerini din grup
s-au depărtat, am pornit să ne plimbăm amândoi pe munte, bucuros de
revederea neaşteptată.
- Ştiam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile mele să-ţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii.
- Despre ce vorbeşti? - l-am întrebat. Despre experienţa noastră prin puşcării?
-
Nu dom` profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine după
eliberare. Ţii minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin
mânăstiresc? N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a
apărut în faţa ochilor şi mi-a spus să renunţ la stilul meu de viaţă şi
să merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat atât de mult încât a doua zi
m-am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viaţă. Preotul mi-a spus
că mă aştepta, că şi lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a spus să-mi
îndrepte paşii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamţ, iar după ce am
primit numele Varnufie am venit pustnic aici. M-am mutat în chilia
pustnicului Visarion, care murise recent - o peşteră săpată în stâncă
lângă mare. Într-o noapte marea a devenit dintr-o dată agitată, iar o
lumină mare ieşea din ea până la cer. Am fugit la ţărm şi am văzut că
lumina însoţea o icoană care se îndrepta spre mine. Am înnotat până la
ea fără să mă tem de marea agitată şi am adus-o în chilia mea. A doua zi
am pus-o în schitul Prodromu dar când am ajuns la mine în chilie ea era
agăţată de-asupra patului. De-atunci o port mereu cu mine şi ea m-ajută
să văd în oameni bolile şi nefericirile lor, minciunile şi greşelile
vieţii lor.
Am
stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise acum
un cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfinţilor Părinţi cu o
siguranţă pe care n-am întâlnit-o nici la cei mai docţi profesori.
Limbajul elevat, cuvintele alese cu grijă, smerenia şi bunătatea luase
locul argoului de cartier, aroganţei şi violenţei din trecut. O
schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum la nici un alt om.
La
despărţire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin şi
mi-a spus să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean
Haiosu, lui Neluţu Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile şmenaru,
lui Vasea de la parter, lui Gigi Bale Lungi şi lui Adiţă Frumuşelu.
Ajuns
în Bucureşti am mers direct în vechiul meu cartier la cocalarii din
fosta lui bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să o bea
în prima zi de Paşti. M-au primit cu bucurie şi mi-au cerut mai multe
informaţii despre vechiul lor camarad. Le-am povestit despre întâlnirea
cu el şi despre schimbarea constatată, după care ne-am despărţit.
Ieri
însă sora lui Sile Şmenaru m-a sunat să-mi spună că toţi 7 au plecat
spre Athos. Dacă şi ei se vor călugări mă gândesc foarte serios să aduc
câteva tone de vin de pe Muntele Sfânt şi să dau câte o sticlă fiecărui
cocalar din România. Aş face ţara mai frumoasă, infracţionalitatea s-ar
reduce, iar manelele ar dispărea. I-am spus acest plan unui important
lider politic, apropiat al Preşedintelui Traian Băsescu.
- Eşti nebun? - m-a întrebat el. Tu vrei să rămânem fără electorat? Scoate-ţi ideea asta din cap.
Bruno Stefan,
Lector, Universitatea Politehnica Bucuresti
12 aprilie 2010
Nota:
O prietena din Politehnica a verificat numele autorului; face parte din
catedra de stiinte sociale din Politehnica - Bucuresti.
