Uneori cate cineva explica atat de bine un subiect, incat doar sa ii multumesti iti mai ramane. Cu recunostiinta pentru talent si interes. Si deoarece subiectul tratat aici mi se pare foarte NEINTELES, iar ii multumesc Monicai Visan pentru acesta scrisoare oferita noua, cat si lui Tolle.
Ekhart despre Karma
Intrebare: Tu vorbesti despre Puterea Prezentului si ce inseamna A Trai in Prezent, considerandu-le calea de a te bucura de forma umana, de a crea circumstante pozitive sau de a imbunatati circumstantele existente. Cum se regaseste karma, in toate acestea?
Echart Tolle: Fiecare om se naste intr-un anumit mediu exterior. De asemenea, fiecare dintre noi se naste cu anumite predispozitii – care pot fi partial de natura genetica sau pot fi de alta natura. Cu alte cuvinte, fiecare om se naste cu anumite tipare. Nu este nevoie sa analizam de unde vin acestea, dar adevarul este ca o fiinta umana se naste intr-un anumit mediu. Acesta poate fi violent sau poate fi relativ linistit. Ne nastem cu tipare launtrice pe care le mostenim. Chiar si corpul-durere este, partial, mostenit.
Exista o intreaga serie de conditionari, care se manifesta atunci cand patrunzi intr-un anumit mediu. Conditionarile create de mediu, pe care le manifesti – si aici nu este vorba de posibilitatea de a alege – sunt doar influente. Te trezesti in aceasta lume cu anumite tipare inconstiente, care devin conditionarile tale. Karma, asa cum o vad eu, reprezinta conditionarea inconstienta care iti conduce viata. Karma este partial colectiva si partial personala. Karma nu poate fi considerata un subiect abstract, exterior fiintei noastre; ea poate fi inteleasa doar atunci cand ne observam pe noi insine – iar atunci vom putea intelege multe alte lucruri. Daca vrei sa intelegi karma, trebuie sa te observi pe tine insuti.
Am inceput sa inteleg ce este karma, cand s-a intamplat ceva care nu avea nicio legatura cu ea. Aici se afla cheia – trezirea constiintei sau Puterea Prezentului ori trezirea spirituala nu face parte din karma. Este vorba de o alta dimensiune, care intra cu forta pe taramul karmei. Nu te trezesti in urma acumularii de „karma pozitiva”, cum se spune uneori in lumea orientala. La acest nivel, e in regula, poti face ca peretii sau mobilierul inchisorii tale sa fie putin mai confortabile, dar trezirea este ceva cu totul diferit de karma – ceva care poate intra in viata ta, in orice moment.
Re-nasterea face parte, desigur, din karma. Intelesul mai profund al re-nasterii este identificarea cu forma. Nu trebuie sa credeti in metempsihoza sau in alte lucruri. E suficient sa observati re-nasterea din propria voastra viata. De fiecare data cand va identificati cu un gand care apare si care capata forma, voi va nasteti in acel gand. Identitatea voastra, simtul vostru de sine se afla in acel gand. Aceasta este karma. Karma voastra este identificarea inconstienta cu aceste tipare pe care le-ati mostenit – conditionarile. Este identificarea totala a constiintei, cu tiparele conditionarilor. Constiinta este visare – ar putea spune unii. De aceea, in multe traditii spirituale noi folosim cuvantul trezire. Constiinta inseamna trezire; atunci cand te identifici cu tiparele inconstiente, constiinta se afla intr-o stare asemanatoare visarii. De multe ori pe zi, noi re-nastem intr-o reactie emotionala sau mentala, in gandurile care apar.La exterior, karma creeaza, confirmand ca actioneaza in mod corect. Asadar, daca veti crede ca lumea este plina de rele, veti intalni multi oameni rai – cu alte cuvinte, oameni inconstienti. Chiar si in cazul oamenilor pe jumatate constienti, credinta voastra ii va face inconstienti. Karma este lipsa totala a Prezentului constient. Ea actioneaza in mod automat si se perimeaza singura.
Timpul nu te elibereaza de karma. Credinta ca, odata cu trecerea timpului, va eliberati de karma este o interpretare gresita. Karma se reinnoieste si se repeta de la sine putere. Singurul lucru care va poate elibera de karma este aparitia Prezentei sinelui vostru autentic, care poate aparea in oricare punct al rotii karmice. Acest lucru i se poate intampla unui criminal aflat in inchisoare sau unui condamnat la moarte. I se poate intampla cuiva care nu a auzit in viata lui, nimic legat de spiritualitate. I se poate intampla cuiva care mediteaza de treizeci de ani.
Prezenta va elibereaza de karma. Nu in intregime si nici dintr-o data. Karma are o inertie enorma – tiparele-gand, tiparele emotionale, tiparele de reactie. Pe masura ce apare Prezenta, karma se diminueaza treptat, iar voi veti trai experienta iesirii din acele tipare. Nu numai ca ele nu mai au aceeasi consistenta, dar, odata ce traiti in prezent, acele tipare-gand mai pot aparea, dar ele nu mai reprezinta, in niciun fel, o problema. Ele nu mai creeaza suferinta pe care o generau inainte, fiindca ele sunt percepute in lumina constientizarii. In lumina constiintei, tiparele nu va mai domina viata.
Corpul-durere face parte din karma, iar el poate fi mai slab sau mai puternic, in functie de fiecare persoana. Pe masura ce Prezenta sinelui autentic apare, voi va eliberati de karma. Apoi, in viata voastra intervine un factor diferit. De exemplu, pentru ca o persoana sa se elibereze de karma colectiva, Prezenta trebuie sa fie foarte consistenta. In acest caz, ea fie va va transforma in plan launtric, fie va va muta intr-un alt loc.
Pentru o persoana nascuta intr-o karma colectiva puternica, este nevoie de o Prezenta considerabila, pentru a nu fi atrasa in aceasta karma. Cand H a ajuns la putere, au fost putini cei capabili sa se elibereze de puterea karmei colective. Ei au putut vedea ce se intampla in contextul respectiv si au fost suficient de puternici, incat sa nu se identifice cu acea karma colectiva. Pentru a te smulge din karma colectiva, este nevoie de o Prezenta de sine considerabila – iar unii oameni au avut-o. Este destinul nostru sa mergem dincolo de karma si sa fim receptori ai Prezentei sinelui nostru autentic.
Orice om care se trezeste va descoperi, mai curand sau mai tarziu, ca a devenit un fel de indrumator pentru ceilalti. Ceea ce face un indrumator spiritual este sa atraga atentia asupra posibilitatii de trezire, de iesire din identificarea cu tiparele inconstiente. Indrumatorul spiritual te invata cum sa pasesti dincolo de karma. Aceasta este misiunea voastra, iar ea va fi tot mai pregnanta, astfel incat veti deveni, oficial sau nu, un adevarat profesor.
Trezirea spirituala si eliberarea de karma reprezinta unul si acelasi lucru. Multi oameni se vor simti atrasi de voi. Orice om care trece prin procesul de trezire este deja un indrumator pe calea spiritualitatii. A-i calauzi pe altii – care va vorbesc, va adreseaza o intrebare sau va povestesc despre problemele lor – inseamna sa simtiti ca ascultati din profunzimea intinderii vaste. Veti putea descoperi ca raspunsul vine din acea Liniste in care ascultati. In momentul respectiv, nu veti avea senzatia ca urmeaza sa-i invatati ceva pe altii. Veti observa ca acea cunoastere pe care le-o transmiteti este spontana. Ii veti ajuta sa paseasca dincolo de identificarea cu tiparele inconstiente – adica dincolo de karma. Acest lucru este valabil pentru toti cei care se trezesc.
Pe masura ce ii invatati pe altii, Constiinta se aliniaza cu mintea voastra. Mintea voastra este capabila sa se acordeze la o Constiinta mai inalta si poate fi folosita ca un instrument. Apoi, cuvintele vin de la sine. In cele din urma, exista o singura calauza – Constiinta trezita. Ea le poate transmite cunoasterea, numai acelora care sunt treji intr-o oarecare masura. Cunoasterea trebuie sa fie primita. Daca nu exista decat densitatea mintii, cunoasterea nu va putea fi receptionata.
Veti fi uimiti cand veti vedea ca oamenii sunt atrasi de voi – cei care sunt pregatiti – si va veti trezi spunand lucruri pe care nici voi insiva nu le stiati. Constiinta raspunde abia in momentul in care v-a fost pusa intrebarea. Pe masura ce-i inveti pe altii, inveti si tu. A-i invata pe altii si a invata tu insuti este unul si acelasi proces. Totul capata inteles. Pe masura ce ii inveti pe altii, patrunzi in noi profunzimi. Voi va aflati aici pentru a-i invata pe oameni sa se elibereze de karma.
Ceea ce este important de stiut este faptul ca timpul nu va elibereaza de karma. Mintea egotica spune: Am nevoie de mai mult timp ca sa ma eliberez. Singurul motiv pentru care oamenii pot avea nevoie de mai mult timp, este pentru a intelege ca nu au nevoie de timp. Pot urma inca douazeci de ani de suferinta, inainte ca ei sa inteleaga ca nu de timp au nevoie. Poate ca mai trebuie sa sufere putin, inainte de a intelege puterea eternitatii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu